EPISCOPIA ROMANO-CATOLICĂ DE IAŞI
Oficiul pentru Pastoraţia Liturgică şi Sacramente

Instrucţiune
cu privire la celebrarea sfântului triduum pascal

INTRODUCERE

1. Triduumul pascal este timpul cel mai sfânt al anului liturgic, timp în care celebrăm misterele centrale ale mântuirii noastre: pătimirea, moartea şi învierea lui Cristos. Conciliul al II-lea din Vatican, în constituţia despre liturgia sacră Sacrosanctum Concilium, a subliniat de mai multe ori centralitatea misterului pascal al lui Cristos, făcând apel la tradiţia Bisericii şi amintind că din el derivă forţa tuturor sacramentelor şi a sacramentaliilor¹. Aşa cum săptămâna îşi are începutul şi punctul culminant în celebrarea duminicii, marcată de dimensiunea pascală, tot la fel, întregul an liturgic culminează în celebrarea triduumului pascal al pătimirii, morţii şi învierii Domnului², pregătit în Postul Mare şi extins cu bucurie pe tot parcursul celor cincizeci de zile ale timpului pascal.

2. În dieceza noastră, credincioşii, împreună cu păstorii lor, ţin la mare cinste riturile din aceste timpuri liturgice, la care participă cu adâncă devoţiune şi se îmbogăţesc cu multe roade spirituale. Pentru ca marile mistere ale mântuirii să fie celebrate cât mai bine şi să favorizeze participarea activă şi rodnică a tuturor credincioşilor, în cele ce urmează vrem să supunem atenţiei păstorilor şi celor implicaţi în pregătirea celebrărilor liturgice câteva norme doctrinare, liturgice, spirituale şi pastorale stabilite de Biserică cu privire la triduumul pascal, prin scrisoarea Paschalis sollemnitatis a Congregaţiei pentru Cultul Divin³, precum şi prin rubricile din Liturghierul roman⁴.

I. TRIDUUMUL PASCAL ÎN GENERAL

3. Biserica celebrează în fiecare an marile mistere ale răscumpărării omului. Timpul de la Liturghia de seară din Joia Sfântă a Cinei Domnului, până la Vesperele Duminicii Învierii, este pe drept numit "triduumul Celui Răstignit, al Celui Înmormântat şi al Celui Înviat"⁵; mai este numit şi triduumul pascal, deoarece prin celebrarea sa se face prezent şi se împlineşte misterul Paştelui, adică trecerea Domnului din această lume la Tatăl. Prin celebrarea acestui mister, Biserica, prin semnele liturgice şi sacramentale, se asociază în comuniune intimă cu Cristos, mirele ei.

4. Postul pascal al primelor două zile din triduum, în care, conform tradiţiei primare, Biserica posteşte "pentru că Mirele i-a fost luat", este sacru⁶. În Vinerea pătimirii Domnului postul împreună cu abstinenţa trebuie păstrat pretutindeni şi este bine să fie prelungit şi în Sâmbăta Sfântă, în aşa fel ca Biserica, cu sufletul deschis şi înălţat, să poată ajunge la bucuria Duminicii Învierii⁷.

5. Liturgia din triduumul pascal să fie celebrată în aşa fel încât să poată oferi poporului creştin bogăţia riturilor şi a rugăciunilor; este important să se respecte adevărul semnelor, să fie favorizată participarea credincioşilor, să fie asigurată în celebrare prezenţa ministranţilor, a lectorilor şi a cântăreţilor, care trebuie să fie instruiţi cu grijă referitor la ceea ce trebuie să împlinească. Păstorii să aibă grijă să le explice credincioşilor, în modul cel mai adecvat, semnificaţia şi structura riturilor care se celebrează şi să-i pregătească pentru o participare activă şi rodnică.

6. Cântarea poporului, a miniştrilor şi a preotului celebrant capătă o importanţă deosebită în celebrarea triduumului pascal, pentru că este mai potrivit solemnităţii acestor zile şi pentru că textele capătă o forţă mai mare atunci când sunt însoţite de cântare. În bisericile parohiale să se folosească tezaurul muzicii sacre atât al celei vechi, cât şi al celei moderne, însă întotdeauna să se asigure participarea poporului.

7. § 1. Celebrările triduumului pascal au loc în bisericile catedrale şi în cele parohiale, şi numai în acestea, întrucât numai aici pot fi desfăşurate cum se cuvine, adică cu participarea credincioşilor, a unui număr potrivit de slujitori şi cu posibilitatea de a executa alternativ unele părţi ale cântării.

§ 2. Se recomandă de aceea insistent ca membrii comunităţilor călugăreşti, atât clericale, cât şi neclericale, precum şi celelalte grupări laicale să ia parte la celebrările triduumului pascal în biserica catedrală sau în bisericile parohiale⁸. În nici un caz nu este permis ca în capelele acestor comunităţi călugăreşti să se organizeze celebrarea triduumului pascal cu participarea credincioşilor.

§ 3. Pentru raţiuni de ordin pastoral, acolo unde sunt persoane care nu se pot deplasa, cum sunt căminele pentru bătrâni şi bolnavi, se va putea celebra, cu aprobare scrisă din partea ordinariului locului, sfânta Liturghie, dar fără caracter de solemnitate şi la o oră care nu se suprapune cu celebrarea parohială.

§ 4. Dacă în vreun loc se constată că numărul participanţilor, al ministranţilor şi al cântăreţilor este insuficient, celebrările triduumului pascal să se omită, iar credincioşii să se adune împreună într-o biserică mai mare. Acolo unde mai multe comunităţi mici sunt încredinţate unui singur preot, este potrivit ca, pe cât posibil, credincioşii lor să se reunească în biserica principală pentru a participa la celebrări.

§ 5. Pentru binele credincioşilor, acolo unde parohului îi este încredinţată grija pastorală a mai multor comunităţi în care participarea este numeroasă iar celebrările se pot desfăşura cu grija şi solemnitatea recerute, parohii respectivi, cu aprobarea ordinariului locului, pot celebra triduumul pascal, respectând toate normele stabilite⁹. În cazul în care în aceste comunităţi nu au loc celebrările triduumului pascal, se recomandă celebrarea celebrarea vigiliei pascale, urmată de procesiunea cu lumânarea pascală.

§ 6. Să se favorizeze participarea diferitelor grupuri parohiale la celebrarea triduumului pascal, în care toţi credincioşii, adunaţi împreună, să poată experimenta cât mai profund simţul de apartenenţă la aceeaşi comunitate eclezială.

§ 7. Pentru ca studenţii din Seminarii să poată "trăi misterul pascal al lui Cristos aşa încât să ştie să iniţieze poporul care le va fi încredinţat"¹⁰, este necesar ca ei să primească o formare liturgică deplină şi completă. Este foarte bine ca studenţii, în timpul anilor de pregătire în seminar să experimenteze formele cele mai bogate de celebrare a sărbătorilor pascale, în special acelea care sunt prezidate de episcop¹¹.

§ 8. Credincioşii care din motive de vacanţă sunt absenţi din parohia proprie, să fie invitaţi să participe la celebrarea liturgică în locul în care se află.

8. § 1. Când se anunţă triduumul pascal, păstorii să aibă grijă să nu prezinte vigilia pascală drept ultimul moment din Sâmbăta Sfântă. Să se spună mai degrabă că vigilia pascală este celebrată "în noaptea de Paşti", ca un unic act de cult.

§ 2. Păstorii să-i înveţe cu grijă pe credincioşi la cateheză despre importanţa participării la întregul triduum pascal¹².

§ 3. Pentru o mai bună celebrare a triduumului pascal, păstorii să dobândească o cunoaştere tot mai profundă atât a textelor, cât şi a riturilor.

9. § 1. Credincioşii să fie îndemnaţi, printr-o cateheză adecvată şi prin omilie, să-şi împlinească obligaţia "de a se spovedi cel puţin o dată pe an şi de a primi sfânta Împărtăşanie în timpul pascal".

§ 2. Parohii să organizeze şi să facă cunoscut din timp credincioşilor programul sfintelor spovezi. Păstorii să se dedice cu bunăvoinţă şi să asculte cu prudenţă, discreţie, discernământ, fermitate temperată de blândeţe şi bunătate, mărturisirile penitenţilor, pentru a-i ajuta să ajungă la o adevărată reconciliere cu Dumnezeu.

§ 3. Având în vedere numărul mare de credincioşi care se împărtăşesc în aceste zile sfinte, păstorii să aibă în vedere că sfânta Împărtăşanie poate fi distribuită doar de miniştrii sacri (episcopi, preoţi şi diaconi) şi de miniştrii extraordinari (acoliţii instituiţi sau cei care au primit permisiunea din partea ordinariului locului).

II. JOIA SFÂNTĂ A CINEI DOMNULUI

10. § 1. "Cu Liturghia celebrată în seara zilei de Joia Sfântă, Biserica începe triduumul pascal şi celebrează Cina de pe urmă când Domnul Isus, în noaptea în care era trădat, iubindu-i până la sfârşit pe ai săi care erau în lume, i-a oferit lui Dumnezeu Tatăl trupul şi sângele său sub speciile pâinii şi vinului şi le-a dat apostolilor ca hrană, poruncindu-le lor şi succesorilor lor în preoţie să le ofere ca memorial al său"¹³.

§ 2. Toată atenţia sufletului trebuie să se îndrepte la misterele care sunt amintite în mod deosebit la această sfântă Liturghie: instituirea Euharistiei, instituirea Preoţiei şi porunca Domnului referitoare la iubirea fraternă. Toate acestea să se explice în omilie.

11. § 1. Liturghia Cinei Domnului se celebrează seara, în timpul cel mai potrivit pentru o participare deplină a întregii comunităţi locale.

§ 2. Toţi preoţii o pot concelebra, chiar dacă au concelebrat deja în această zi Liturghia crismei, sau dacă trebuie să celebreze o altă Liturghie pentru binele credincioşilor¹⁴.

§ 3. Din motive de ordin pastoral, ordinariul locului poate permite celebrarea unei alte Liturghii, în biserici şi capele publice sau semipublice, seara, sau, în caz de reală necesitate, chiar şi dimineaţa, dar numai pentru credincioşii care nu pot participa în nici un fel la Liturghia de seară în biserica catedrală sau parohială.

§ 4. Se va avea grijă ca astfel de celebrări să nu slujească interesul unor persoane particulare şi să nu fie în dauna Liturghiei principale de seară¹⁵.

§ 5. Înainte de începerea sfintei Liturghie să se facă primirea uleiurilor sfinte, care au fost consacrate dimineaţa în catedrală, la Liturghia Crismei. Se recomandă ca aceste uleiuri să fie păstrate într-un loc demn.

12. Sfânta Împărtăşanie poate fi distribuită credincioşilor numai în cadrul Liturghiei; bolnavilor însă ea li se poate duce la orice oră din zi.

13. § 1. Altarul va fi împodobit cu flori, păstrându-se acea moderaţie care se cuvine caracterului acestei zile.

§ 2. Tabernacolul va fi gol¹⁶; pentru împărtăşirea clerului şi a credincioşilor în această zi şi în ziua următoare, se vor consacra, la această Liturghie, ostii suficiente.

§ 3. Să se rezerve o capelă pentru păstrarea preasfântului sacrament; ea să fie împodobită cuvenit, ca să poată uşura rugăciunea şi meditaţia; se recomandă păstrarea acelei sobrietăţi care se cuvine liturgiei acestor zile, evitând sau îndepărtând orice abuz contrar¹⁷.

§ 4. Dacă tabernacolul este aşezat într-o capelă separată de navata centrală, este bine ca în ea să fie pregătit locul pentru repunerea şi adoraţia preasfântului sacrament.

14. În timp ce se cântă imnul "Mărire", se trag clopotele; la terminarea lui, clopotele încetează şi nu vor mai fi trase până la intonarea lui în vigilia pascală. De asemenea, în acest timp, orga şi alte instrumente pot fi folosite numai pentru a susţine cântarea¹⁸.

15. Ritul spălării picioarelor, care prin tradiţie se face în această zi unor bărbaţi aleşi dintre membrii comunităţii, vrea să semnifice slujirea şi caritatea lui Cristos, care a venit "nu pentru a fi slujit, ci pentru a sluji" (Mt 20,28). Este bine ca această tradiţie să fie păstrată şi explicată în semnificaţia sa proprie.

16. § 1. La sfârşitul rugăciunii de după Împărtăşanie, potrivit rubricilor din Liturghierul roman, preasfântul sacrament este dus în procesiune, prin biserică, la locul special amenajat.

§ 2. Dacă celebrarea pătimirii Domnului din Vinerea Sfântă nu are loc în aceeaşi biserică, Liturghia se încheie în mod obişnuit, iar preasfântul sacrament este pus în tabernacol.

§ 3. La momentul potrivit, se dezgoleşte altarul şi, dacă este posibil, se scot crucile din biserică.

§ 4. Crucile care, eventual, rămân în biserică se recomandă să fie acoperite cu un văl de culoare roşie sau violet (dacă, eventual, nu au fost acoperite deja în ziua de sâmbată înainte de duminica a V-a din Postul Mare).

§ 5. Nu se pot aprinde luminile în faţa imaginilor sfinţilor.

17. § 1. Credincioşii vor fi îndemnaţi ca, după împrejurări şi posibilităţi, să continue adoraţia în faţa preasfântului sacrament o parte din noapte. Totuşi, după miezul nopţii, adoraţia nu va avea un caracter solemn.

§ 2. Referitor la locul unde se păstrează Euharistia, să se evite termenul "mormânt", iar în împodobirea lui să nu i se confere aspectul unui loc de înmormântare.

§ 3. Preasfântul sacrament să fie păstrat într-un tabernacol închis, fără a se face expunerea cu ostensoriul.

III. VINEREA SFÂNTĂ A PĂTIMIRII DOMNULUI

18. În această zi în care "Cristos, Paştele nostru, a fost jertfit"¹⁹, Biserica, prin meditarea pătimirii Domnului şi Mirelui ei şi prin adoraţia crucii, comemorează originea sa din coasta lui Cristos, care se odihneşte pe cruce şi mijloceşte pentru mântuirea lumii întregi.

19. § 1. În această zi şi în ziua următoare, Biserica, după o tradiţie străveche, nu celebrează sacramentele, în afară de sacramentul Penitenţei şi al Ungerii bolnavilor²⁰.

§ 2. În această zi, împărtăşania credincioşilor are loc numai în cadrul celebrării pătimirii Domnului; însă bolnavilor, care nu pot participa la această celebrare, li se poate duce sfânta Împărtăşanie la orice oră din zi²¹.

§ 3. Vinerea Pătimirii Domnului este zi de penitenţă obligatorie în toată Biserica, ce trebuie să fie observată prin post şi abstinenţă²².

§ 4. Înmormântările să fie celebrate fără cânt şi fără sunetul orgii şi al clopotelor.

20. În după-amiaza acestei zile, şi anume în jurul orei trei, dacă din motive pastorale nu se alege o oră mai târzie, dar nu mai târziu de ora 21.00²³ are loc celebrarea pătimirii Domnului; ea constă din trei părţi: liturgia cuvântului, adorarea crucii şi sfânta Împărtăşanie.

21. § 1. Pe altar nu se va afla nimic: nici cruce, nici sfeşnice, nici feţe de altar.

§ 2. Preotul şi diaconul, dacă este, îmbrăcaţi cu veşminte de culoare roşie, ca pentru Liturghie, în tăcere, merg la altar şi, după ce fac închinarea cuvenită, se prosternează cu faţa la pământ sau, după caz, îngenunchează; apoi, toţi se roagă câtva timp în tăcere. Toţi ceilalţi se aşază în genunchi. Apoi, preotul şi slujitorii merg la scaunele lor; acolo, preotul, întors cu faţa spre popor, începe celebrarea, urmărind cu fidelitate şi religiozitate structura acţiunii liturgice.

§ 3. Liturgia cuvântului se încheie cu Rugăciunea universală, care se face respectând rubricile din Liturghierul roman. Credincioşii pot rămâne în genunchi sau în picioare pe tot timpul rugăciunilor.

22. § 1. După terminarea rugăciunii universale, urmează adorarea solemnă a sfintei cruci.

§ 2. Dintre cele două forme de înfăţişare a crucii, indicate în Liturghierul roman, se va alege aceea care corespunde mai bine exigenţelor pastorale.

§ 3. La adorarea crucii, primul care se apropie este preotul celebrant. Urmează apoi clerul, slujitorii laici şi credincioşii, care vin ca într-un fel de procesiune şi venerează crucea printr-o îngenunchere simplă sau prin alt semn adecvat, conform obiceiului locului, de exemplu, sărutând-o.

§ 4. Se va prezenta pentru adoraţie o singură cruce, care trebuie să fie suficient de mare şi cu o anumită valoare artistică.

§ 5. Dacă numărul credincioşilor este prea mare şi nu poate veni fiecare dintre ei la adoraţie, preotul, după ce o parte dintre credincioşi a venit să adore crucea, o ia şi, stând în mijloc, în faţa altarului, invită poporul, prin câteva cuvinte, la adorarea sfintei cruci; apoi, ţine crucea ridicată mai sus, câteva momente, iar credincioşii o adoră în tăcere.

§ 6. Credincioşilor care doresc să adore în mod personal crucea (fapt deosebit de important al acestei zile) să li se ofere posibilitatea de a o face la sfârşitul celebrării Pătimirii Domnului. În acest sens, să se pregătească în biserică un loc adaptat (de exemplu, în faţa altarului) unde să fie aşezată crucea pentru ca credincioşii să o poată adora şi săruta şi unde să poată rămâne în meditaţie.

§ 7. În timpul adorării sfintei cruci, se cântă antifona "Crucii tale", "Plângerea Mântuitorului", imnul "Cruce sfântă" sau alte cântece potrivite. În timpul cântărilor, cei care au făcut adoraţia pot şedea.

§ 8. Colecta pentru Ţara Sfântă nu se va face în timpul adoraţiei sfintei cruci, ci la sfârşitul celebrării, la ieşirea din biserică, pentru a evita suprapunerea momentului devoţional cu cel pecuniar.

§ 9. După terminarea adoraţiei, crucea este dusă de diacon sau de slujitor la locul ei la altar. Lumânările aprinse se aşază fie lângă altar, fie pe altar, fie în apropierea crucii.

23. § 1. Urmează împărtăşirea credincioşilor, care se desfăşoară potrivit rubricilor din Liturghier.

§ 2. După terminarea împărtăşaniei, pixida e dusă de către diacon sau un slujitor adecvat în locul pregătit în afara bisericii, sau, dacă împrejurările o cer, este aşezată în tabernacol.

§ 3. După rugăciunea asupra poporului, toţi, după ce au îngenuncheat în faţa crucii, pleacă în tăcere.

§ 4. După celebrare, altarul poate fi dezgolit, păstrându-se totuşi pe el crucea cu două sau patru lumânări.

24. § 1. Datorită importanţei lor pastorale, să nu se neglijeze exerciţiile de pietate, cum ar fi Calea crucii, amintirea durerilor Maicii Domnului etc.

§ 2. Textele şi cântecele acestor exerciţii de pietate să fie în armonie cu spiritul liturgic şi după formulare aprobate de ordinariul locului.

§ 3. Orarul exerciţiilor de pietate şi acela al celebrării liturgice să fie astfel stabilit încât acţiunea liturgică să rezulte superioară prin natura sa tuturor acestor exerciţii²⁴.

25. § 1. Pentru a păstra caracterul sacru al devoţiunii "Calea crucii", în perioada Săptămânii Sfinte să nu se înlocuiască forma tradiţională a acestei devoţiuni cu diferite scenete, având decoruri de epocă şi actori.

§ 2. Calea crucii va putea fi celebrată atât în biserici, cât şi în locuri special amenajate, cu participarea întregii comunităţi, în special a copiilor şi a tinerilor, purtând o cruce fără corpus şi dusă de diferiţi participanţi.

IV. SÂMBĂTA SFÂNTĂ

26. În Sâmbăta Sfântă, Biserica rămâne lângă mormântul Domnului, în rugăciune şi post, meditând pătimirea şi moartea lui, precum şi coborârea lui la cei din iad, şi aşteptând învierea lui.

27. § 1. Biserica se abţine de la celebrarea Liturghiei, masa altarului fiind dezgolită, până după vigilia solemnă sau privegherea nocturnă în aşteptarea învierii, când tristeţea va face loc bucuriilor pascale, de belşugul cărora va tresălta timp de cincizeci de zile.

§ 2. În această zi, sfânta Împărtăşanie se poate da numai ca viatic.

V. DUMINICA PAŞTELUI A ÎNVIERII DOMNULUI

Vigilia pascală

28. Conform unei tradiţii foarte vechi, această noapte este o "priveghere în cinstea Domnului" (Ex 12,42), astfel încât credincioşii, după îndemnul Evangheliei (Lc 12,35-37), ţinând în mâini făcliile aprinse, să fie asemenea unor oameni care aşteaptă ca Domnul să se întoarcă, pentru ca, atunci când va sosi, să-i afle priveghind şi să-i aşeze la masa lui.

29. § 1. Privegherea din această noapte, care este cea mai mare şi mai nobilă dintre toate solemnităţile, să fie unică pentru fiecare biserică.

§ 2. Ea să fie astfel orânduită: după ceremonia luminii (lucernarium) şi preconiul pascal (care este prima parte a acestei vigilii), sfânta Biserică meditează faptele minunate pe care le-a săvârşit Domnul Dumnezeu pentru poporul său încă de la început, plină de încredere în cuvântul şi în făgăduinţa lui (partea a doua, sau liturgia cuvântului), până când, apropiindu-se ziua Învierii, împreună cu noii săi membri renăscuţi prin Botez (partea a treia), este chemată la masa pe care Domnul a pregătit-o poporului său, memorialul morţii şi învierii sale, până când va veni (partea a patra).

§ 3. Întreaga celebrare a vigiliei pascale trebuie să se desfăşoare în timpul nopţii, astfel încât să nu înceapă înainte de căderea nopţii şi să se termine înainte de ivirea zorilor zilei de duminică.

§ 4. Liturghia vigiliei, chiar dacă se celebrează înainte de miezul nopţii, este Liturghia pascală a duminicii Învierii.

§ 5. Cine participă la Liturghia din timpul nopţii se poate împărtăşi din nou la Liturghia din ziua de Paşti. Cel care celebrează sau concelebrează Liturghia din timpul nopţii poate celebra sau concelebra şi a doua Liturghie în ziua de Paşti. Vigilia pascală înlocuieşte Oficiul lecturilor.

30. § 1. Preotul e asistat în mod obişnuit de diacon. În lipsa lui, funcţiile sale sunt preluate de însuşi preotul celebrant sau de un concelebrant, cu excepţia acelora care sunt indicate în Liturghier.

§ 2. Preotul şi diaconul se îmbracă în veşminte albe, ca pentru Liturghie.

§ 3. Se pregătesc lumânări pentru toţi cei care participă la priveghere.

§ 4. Luminile din biserică sunt stinse.

§ 5. Pe cât posibil să se pregătească în afara bisericii locul potrivit pentru binecuvântarea focului nou ale cărui flăcări trebuie să împrăştie cu adevărat întunericul şi să lumineze noaptea.

§ 6. Respectând adevărul semnului, să se pregătească lumânarea pascală, făcută din ceară şi nu din alte materiale, în fiecare an să fie nouă, unică, destul de mare, pentru a putea evoca faptul că Cristos este lumina lumii. Să fie binecuvântată cu semnele şi cuvintele indicate în Liturghier.

§ 7. Procesiunea prin care poporul intră în biserică trebuie să fie condusă numai de lumina lumânării pascale. Aşa cum fiii lui Israel erau conduşi noaptea de coloana de foc, la fel creştinii îl urmează pe Cristos care învie. De la lumina lumânării pascale se aprind gradual celelalte lumânări purtate în mână de către toţi credincioşii.

§ 8. Ajuns la treptele altarului, diaconul aşază lumânarea pascală pe sfeşnicul pregătit lângă pupitru, sau în mijlocul prezbiteriului.

§ 9. Se aprind luminile din biserică, cu excepţia lumânărilor de la altar.

§ 10. Diaconul, după ce a tămâiat cartea şi lumânarea pascală, cântă de la amvon sau de la pupitru preconiul pascal, care, în forma unui mare poem liric, proclamă întregul mister pascal cuprins în economia mântuirii. Toţi stau în picioare, ţinând în mâini lumânările aprinse. În lipsa diaconului, preconiul pascal poate fi vestit de preotul însuşi, de un preot concelebrant sau de un cantor laic.

31. § 1. Lecturile din Sfânta Scriptură formează a doua parte din vigilie. Ele descriu evenimentele culminante ale istorie mântuirii pe care credincioşii trebuie să le poată medita cu calm în sufletul lor. Toţi sting lumânările şi se aşază.

§ 2. În această vigilie, maica tuturor vigiliilor, sunt propuse nouă lecturi: şapte din Vechiul Testament şi două din Noul Testament (Epistola şi Evanghelia), care trebuie să fie citite toate, oriunde aceasta este posibil, pentru a respecta caracterul vigiliei, care cere prelungirea în timp.

§ 3. Cu toate acestea, acolo unde grave motive pastorale o cer, poate fi redus numărul lecturilor din Vechiul Testament. Se va avea totuşi în vedere că citirea cuvântului lui Dumnezeu este o parte fundamentală a vigiliei pascale. Se vor citi cel puţin trei lecturi luate din Vechiul Testament, şi anume din Lege şi Profeţi, şi se vor cânta psalmii responsoriali respectivi. Nu se va omite însă, niciodată, citirea capitolului 14 din Exod, cu cântarea lui.

§ 4. În această repetare a părţilor să se păstreze un ritm, care să poată favoriza participarea şi devoţiunea credincioşilor²⁵.

§ 5. Să se evite înlocuirea psalmilor responsorali cu alte cântece populare.

§ 6. După ultima lectură din Vechiul Testament, împreună cu psalmul responsorial şi rugăciunea sa, se aprind lumânările la altar şi preotul intonează imnul "Mărire", pe care îl continuă toţi şi în timpul căruia se trag clopotele, după obiceiul locului.

§ 7. La terminarea Epistolei, toţi se scoală în picioare şi preotul intonează în mod solemn, de trei ori, ridicând treptat vocea, Aleluia, pe care îl repetă toţi.

§ 8. La Evanghelie nu se duc lumânări, ci numai cădelniţa fumegândă. Prin Evanghelie se vesteşte învierea Domnului, momentul culminant al întregii liturgii a cuvântului.

§ 9. După Evanghelie, să nu se omită omilia, chiar dacă este scurtă.

32. § 1. A treia parte a vigiliei este constituită de liturgia baptismală. Acum este celebrat în sacrament Paştele lui Cristos şi al nostru. Acest lucru poate fi exprimat într-o manieră completă în acele biserici care au izvorul baptismal şi, mai ales, atunci când are loc iniţierea creştină a adulţilor sau cel puţin se celebrează Botezul copiilor.

§ 2. În cazul în care lipsesc candidaţii la Botez, în bisericile parohiale să se facă cel puţin binecuvântarea apei de Botez, care va fi păstrată în baptister pe tot parcursul timpului pascal.

§ 3. Dacă nu sunt de faţă candidaţi la Botez şi nici nu se binecuvântează apa de Botez, se face binecuvântarea apei cu care se stropeşte poporul.

§ 4. Păstorii vor avea grijă să-i sensibilizeze şi să le amintească din timp credincioşilor că, potrivit tradiţiei locale, colecta din noaptea şi ziua de Paşti, este pentru susţinerea Seminarului diecezan.

33. § 1. Celebrarea Euharistiei formează a patra parte a vigiliei şi culmea ei, fiind în mod deplin sacramentul Paştelui, adică memorialul jertfei crucii şi a prezenţei lui Cristos cel înviat, completarea iniţierii creştine, pregustarea Paştelui veşnic.

§ 2. Procesiunea din noaptea Învierii se va face cu lumânarea pascală, semnul învierii Domnului.

§ 3. După Liturghia din noaptea Învierii se pot binecuvânta, cu apa ce a fost sfinţită în vigilia pascală, ouăle, simbolul vieţii, precum şi alte alimente aduse de credincioşi.

Ziua de Paşti

34. § 1. Liturghia din ziua de Paşti să se celebreze cu mare solemnitate.

§ 2. În această zi este bine să se facă stropirea cu apa binecuvântată în vigilie ca act penitenţial.

§ 3. Vasele care se află la intrarea în biserică să fie umplute cu aceeaşi apă.

35. Să se păstreze, acolo unde este deja în vigoare, sau să se introducă, dacă se consideră oportun, tradiţia de a celebra în ziua de Paşti Vesperele baptismale, în timpul cărora, în cântul psalmilor, se face procesiunea la izvorul baptismal²⁶.

36. § 1. Lumânarea pascală, care trebuie să stea lângă amvon sau aproape de altar, să rămână aprinsă cel puţin în toate celebrările liturgice mai solemne ale acestui timp, atât la Liturghie, cât şi la Laude şi Vespere, până în Duminica Rusaliilor.

§ 2. După aceea, lumânarea se păstrează cu cinstea cuvenită în baptister, pentru a aprinde de la flacăra ei lumânările celor nou botezaţi, în celebrarea Botezului.

§ 3. La celebrarea înmormântării, lumânarea pascală să fie aşezată alături de catafalc, pentru a arăta că moartea este pentru creştin adevăratul său Paşti.

§ 4. Să nu se aprindă lumânarea pascală în afara timpului pascal, nici să nu se păstreze în prezbiteriu²⁷.

37. A doua şi a treia zi de Paşti să se păstreze tradiţia de a celebra sfânta Liturghie, cu programul liturgic adaptat necesităţilor pastorale locale.

38. § 1. Misterul pascal, pe care îl retrăim în timpul triduumului pascal, nu este doar o amintire a unui eveniment trecut, ci şi o realitate actuală. Cristos învinge şi astăzi prin iubirea sa păcatul şi moartea. Răul, sub toate chipurile sale, nu are ultimul cuvânt. Biruinţa finală este a lui Cristos, a adevărului şi a iubirii! Dacă suntem dispuşi să suferim şi să murim cu el, aşa cum ne aminteşte sfântul Paul în vigilia pascală, viaţa sa va deveni viaţa noastră (cf. Rom 6,9). Pe această certitudine se construieşte existenţa noastră creştină.

§ 2. Celebrarea Paştelui continuă în timpul pascal. Cele 50 de zile care urmează după Duminica Învierii, până la Duminica Rusaliilor, se celebrează în bucurie ca o singură zi de sărbătoare, ba mai mult, ca "marea duminică"²⁸.

25 martie 2009

+ Petru Gherghel
episcop de Iaşi  

Note:
¹ Cf. CONCILIUL AL II-LEA DIN VATICAN, Constituţia despre liturgie Sacrosanctum Concilium (SC), nr. 5, 6, 61, ARCB, Bucureşti, 2000, 12, 13, 28.
² Cf. LITURGHIERUL ROMAN, Norme generale privitoare la anul liturgic şi la calendar (NGAC), nr. 18, "Sapientia", Iaşi, 2009³, 100.
³ CONGREGAŢIA PENTRU CULTUL DIVIN, Scrisoarea despre pregătirea şi celebrarea sărbătorilor pascale Paschalis sollemnitatis (16 ianuarie 1988): EnchVat 11, 12-67.
⁴ LITURGHIERUL ROMAN, Sfântul Triduum Pascal, "Sapientia", Iaşi 2009
³, 308-404, publicat sub formă de extras în Săptămâna Sfântă, "Sapientia", Iaşi, 2007.
⁵ Cf. SFÂNTA CONGREGAŢIE A RITURILOR, Decretul Maxima redemptionis nostrae mysteria (16.11.1955): AAS 47 (1955) 858; AUGUSTIN DE HIPPONA, Ep. 55, 24: PL 35, 215.
⁶ Cf. Mc 2,19-20; TERTULIAN, De ieiunio adversus psychicos, 2 et 13: CChr 2, 1271.
⁷ Cf. Ceremoniale Episcoporum (CE), Roma, 1984, 295; SC 110.
⁸ Cf. SFÂNTA CONGREGAŢIE A RITURILOR, Instrucţiunea Eucharisticum mysterium (25.5.1967) (EM), 26: EnchVat 2, 1326.
⁹ Cf. SFÂNTA CONGREGAŢIE A RITURILOR, Ordinationes et declarationes circa Ordinem hebdomadae sanctae instauratum (1.2.1957), 21: AAS 49 (1957) 91-95
¹⁰ CONCILIUL AL II-LEA DIN VATICAN, Decret privind formarea preoţească Optatam totius, 8, ARCB, Bucureşti, 2000, 196.
¹¹ Cf. SFÂNTA CONGREGAŢIE PENTRU EDUCAŢIA CATOLICĂ, Instrucţiunea De institutione liturgica in seminariis (17.05.1979), 15.33: EnchVat 6, 1569.1591.
¹² Cf. SC 56.
¹³ CE 297.
¹⁴ Cf. LITURGHIERUL ROMAN, Joia Sfântă a Cinei Domnului, 309.
¹⁵ Cf. LITURGHIERUL ROMAN, Joia Sfântă a Cinei Domnului, 309
¹⁶ Cf. LITURGHIERUL ROMAN, Joia Sfântă a Cinei Domnului, 309.
¹⁷ SFÂNTA CONGREGAŢIE A RITURILOR, Decretul Maxima redemptionis nostrae mysteria, 9: AAS 47 (1955) 845.
¹⁸ Cf. CE 300.
¹⁹ 1Cor 5,7.
²⁰ Cf. LITURGHIERUL ROMAN, Vinerea Sfântă a Pătimirii Domnului, 324; CONGREGAŢIA PENTRU CULTUL DIVIN, Declaraţia Ad Missale romanum: Notitiae 13 (1977) 602.
²¹ Cf. LITURGHIERUL ROMAN, Vinerea Sfântă a Pătimirii Domnului, 324.
²² Cf. PAUL AL VI-LEA, Constituţia apostolică Paenitemini (17.02.1966), II, 2: EncVat 2, 646; Codul de drept canonic (CDC), Sapientia, Iaşi 2004, can, 1251.
²³ Cf. LITURGHIERUL ROMAN, Vinerea Sfântă a Pătimirii Domnului, 3; SFÂNTA CONGREGAŢIE A RITURILOR, Ordinationes et declarationes circa Ordinem hebdomadae sanctae instauratum, 15. AAS 49 (1957) 94.
²⁴ Cf. SC 13.
²⁵ Cf. LITURGHIERUL ROMAN, Vigilia pascală din Noaptea Sfântă, 374.
²⁶ Cf. Norme generale privind Liturgia orelor, 213: LITURGIA ORELOR DUPĂ RITUL ROMAN, I. Timpul Adventului şi Timpul Crăciunului, "Sapientia", Iaşi, 2003, 80.
²⁷ LITURGHIERUL ROMAN, Duminica Rusaliilor, rubrica finală, 473; RITUALUL ROMAN, Ritualul Botezului copiilor. Iniţierea creştină, norme generale introductive, 25, "Presa Bună", Iaşi, 2002, 13.
²⁸ NGAC, 22.

lecturi: 130.