Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Traian: Curs de formare pentru responsabilii sectorului tineri din AC

Sub motoul "Nu doar admiratori, ci discipoli" și tema acestuia an asociativ "Dacă cineva vrea să vină după mine, să renunțe la sine, să-și ia crucea și să mă urmeze" (Mc 8,34), la Casa de reculegere din Traian s-a desfășurat, în perioada 20-22 martie 2009, un curs de formare pentru responsabilii parohiali ai sectorului tineri din Acțiunea Catolică.

Alături de cei 38 tineri din 36 de parohii ale diecezei noastre care au participat la acest curs, au mai fost prezenți șase tineri din Republica Moldova însoțiți de asistentul lor spiritual, pr. Mihai Bălan, echipa de organizare a cursului formată din cinci membri ai consiliului diecezan AC, sector tineri, și invitații: pr. Eduard Patrașcu, pr. Marius Sabău, pr. Felix Roca, Anca Lucaci.

Activitatea de formare s-a deschis vineri seara cu sfânta Liturghie celebrată de pr. Eduard Patrașcu, asistent spiritual al sectorului tineri (zonele Roman și Iași) alături de pr. Mihai Bălan, asistentul spiritual al tinerilor din dieceza de Chișinău și pr. Alberto Marson din comunitatea misionarilor verbiți din Traian. A urmat apoi un program de cunoaștere coordonat de Adriana Ianuș - responsabil zonal Roman, care prin diferite jocuri a ajutat participanții să se deschidă și să se cunoască.

Ziua de sâmbătă a debutat cu rugăciunea Laudelor, după care pr. Eduard Patrașcu a vorbit despre coordonarea grupului și atitudinea unui responsabil parohial ACT - "Un tânăr între tineri". Participanții au fost provocați să fie tineri între tineri, preocupați de a fi la înălțime, de a nu face preferințe și improvizații, preocupați de a coordona grupul și nu de a face totul, consecvenți și cu o viață sacramentală activă.

Trasarea identității și misiunii responsabilului parohial ACT a constituit cel de-al doilea moment formativ al zilei, susținut de pr. Marius Sabău, asistent spiritual ACT, zona Bacău.

Au urmat apoi discuții în grup, pe ateliere de lucru, în cadrul cărora s-au pus în comun pașii pe care îi urmează fiecare responsabil atunci când trebuie să coordoneze realizarea unui plan de activități, o cateheză cu discuții în grupuri mici, o metodă de evaluare al activităților și au descoperit diferite tehnici de animare a grupului de tineri.

În centrul zilei a fost sfânta Liturghie celebrată de pr. Marius și pr. Mihai. La explicarea cuvântului lui Dumnezeu, pr. Marius a vorbit despre necesitatea iubirii care deschide inima noastră spre inimile altora, sprijinindu-ne cu umilință și încredere în Domnul.

După prânz au urmat momentele de împărtășire a rezultatelor discuțiilor purtate în grupuri. La finalul discuțiilor, tinerii au primit o broșură conținând pașii concreți ce trebuie urmați în diferitele activități.

A urmat un al treilea moment formativ susținut de pr. Felix Roca, asistent spiritual general. El a prezentat Proiectul formativ național - structura, obiectivele și importanța lui, după care, președinta AC, Anca Lucaci, a prezentat Itinerarul formativ național al sectorului tineri. Ambele proiecte formative au fost aprofundate în cadrul discuțiilor în grupuri care au urmat și ale căror concluzii au fost prezentate prin intermediul unui moment artistic. Astfel, s-a discutat despre fraternitate, interioritate, eclezialitate și responsabilitate prin prisma parabolei semănătorului, punând în prim-plan tema mărturiei în viața cotidiană.

Seara a fost dedicată consiliilor pe zone (Bacău, Roman, Iași) coordonate de responsabilii zonali ACT. Împreună cu tinerii, ei au realizat o evaluarea a activităților din perioada ianuarie-martie și au făcut propuneri pentru perioada următoare. Apoi a urmat un moment de împărtășire a proiectelor zonelor, prima împărtășire fiind a tinerilor din Republica Moldova, care au prezentat cum i-au ajutat schimburile de experiență de până acum cu tinerii Diecezei de Iași, activitățile pe care au reușit să le realizeze și metodele aplicate pentru a atrage tinerii, proiectele pe care le au pentru următoarele luni.

Duminică a avut loc un moment formativ spiritual (lectio divina) susținut de pr. Felix Roca. În cadrul acestuia a fost aprofundat textul din Scrisoarea sfântului Paul către Coloseni (Col 3,12-17) despre atitudinea noastră ca și tineri care trăiesc în lumina lui Dumnezeu, caracterizați de dragostea, îndurarea, bunătatea, umilința, blândețea și răbdarea. A urmat sfânta Liturghie comunitară concelebrată de asistenții spirituali prezenți și părinții verbiți din comunitatea din Traian.

Încredințând toate hotărârile și planurile de viitor bunului Dumnezeu, cursul de formare s-a încheiat cu evaluarea întâlnirii și împărtășirea impresiilor despre curs, moment în care s-a apreciat întâlnirea ca fiind una fructuoasă, de formare a responsabililor parohiali ACT pentru a deveni discipoli ai lui Cristos și exemple vii pentru ceilalți tineri.

Daniela Chelaru

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 20-22 martie: Traian: Curs de formare pentru responsabilii sectorului tineri din AC


 

lecturi: 14.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat