Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Iași: Hramul Institutului Teologic "Sfântul Iosif"

PS Petru Gherghel a celebrat joi, 19 martie 2009, o Liturghie solemnă cu ocazia hramului Institutului Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif" din Iași. La Liturghia celebrată în capela seminarului începând la ora 10.00 au participat: prelatul Albert Holenstein, preoții profesori la Institut și alți preoți oaspeți, seminariștii, surorile care activează la seminar și numeroși credincioși.

Episcopul Petru a subliniat în cadrul omiliei prezența vie a iubirii lui Dumnezeu între oameni. Dumnezeu îl vrea pe om drept colaborator al său în opera de mântuire, iar acest rol de colaborator a fost și este îndeplinit prin excelență de sfântul Iosif. Întreaga familie a Bisericii se îndreaptă în această zi de 19 martie către ocrotitorul ei.

Pentru a prezenta în imagini cât mai clare figura sfântului Iosif, Preasfințitul s-a folosit de impresiile create de "fantezia bazată pe Scriptură" din filmul lui Franco Zeffirelli, "Gesù di Nazareth". Scenele din film îl prezintă pe Iosif, un om drept și tăcut care a înțeles menirea pe care i-a încredințat-o Tatăl.

Făcând apoi referire concretă la istoria seminarului din Iași, episcopul a amintit momentul în care Nicolae Iosif Camilli, episcop de Iași, l-a ales pe sfântul Iosif să fie un adevărat tată purtător de grijă al acestui seminar. Sfântul Iosif "a stat mereu aici cu ochii săi îndreptați spre familia noastră. Dintotdeauna, și mai ales în timpurile grele, inspirându-ne pe toți: superiori, profesori, elevi; persoanele care s-au apropiat de el l-au descoperit pe Dumnezeu... Iosif a fost și rămâne un tăcut purtător de grijă al nostru. De aceea îl încredințez încă o dată cu bucurie prețuirii dv.".

PS Petru a amintit apoi gândul adresat seminariștilor de Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea cu ocazia jubileului de 50 de ani de preoție: "Mă gândesc la mulți tineri seminariști care se pregătesc pentru preoție... Seminarul este lumina ochilor, pupila oculorum". Mergând mai departe, PS Petru a afirmat că seminarul este "inima inimii episcopului". Acesta este și gândul papei Benedict al XVI-lea, Joseph Ratzinger, acest gând trebuie să-l avem și noi.

La sfârșitul celebrării, episcopul i-a amintit pe păstorii care au condus de-a lungul timpului seminarul din Iași, îndeplinindu-și slujirea după exemplul și cu ajutorul sfântului Iosif.

Sărbătoarea a fost întregită de prezența seminariștilor din anul pastoral, care activează în parohiile din Dieceza de Iași, Arhidieceza de București și Dieceza de Chișinău.

Ionuț Pal

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 19 martie: Iași: Hramul Institutului Teologic "Sfântul Iosif" (12)


 

lecturi: 8.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat