Mesajul Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea pentru Cea de-a XXIV-a Zi Mondială a Tineretului
(5 aprilie 2009)

"Ne-am pus speranţa în Dumnezeul cel viu" (1Tim 4,10)

Dragi prieteni,

În Duminica Floriilor vom celebra, la nivel diecezan, Cea de-a XXIV-a Zi Mondială a Tineretului. În timp ce ne pregătim pentru acest prilej anual, mă gândesc din nou cu vie recunoştinţă faţă de Domnul la întâlnirea care a avut loc la Sydney, în iulie anul trecut: întâlnire de neuitat, în timpul căreia Duhul Sfânt a reînnoit viaţa a foarte numeroşi tineri veniţi din lumea întreagă. Bucuria sărbătorii şi entuziasmul spiritual experimentate în timpul acelor zile au fost un semn elocvent al prezenţei Duhului lui Cristos. Şi acum suntem îndreptaţi spre adunarea internaţională programată la Madrid în anul 2011, care va avea ca temă cuvintele apostolului Paul: "Înrădăcinaţi şi zidiţi în Cristos, întăriţi în credinţă" (cf. Col 2,7). În vederea acestei întâlniri mondiale a tinerilor, vrem să facem împreună un parcurs formativ, reflectând în anul 2009 asupra afirmaţiei sfântului Paul: "Ne-am pus speranţa în Dumnezeul cel viu" (1Tim 4,10), iar în anul 2010 asupra întrebării tânărului bogat pusă lui Isus: "Învăţătorule bun, ce trebuie să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?" (Mc 10,17).

Tinereţea, timp al speranţei

La Sydney, atenţia noastră s-a concentrat asupra a ceea ce Duhul Sfânt le spune astăzi credincioşilor şi îndeosebi vouă, dragi tineri. În timpul sfintei Liturghii de încheiere, v-am îndemnat să vă lăsaţi plăsmuiţi de el pentru a fi mesageri ai iubirii divine, gata să construiţi un viitor de speranţă pentru toată omenirea. Problema speranţei este, într-adevăr, în centrul vieţii noastre de fiinţe umane şi al misiunii noastre de creştini, mai ales în perioada contemporană. Simţim cu toţii nevoia de speranţă, dar nu de o speranţă oarecare, ci de o speranţă tare şi credibilă, aşa cum am voit să subliniez în enciclica Spe salvi. Îndeosebi tinereţea este timp de speranţe, deoarece priveşte la viitor cu diferite aşteptări. Atunci când suntem tineri nutrim idealuri, visuri şi proiecte; tinereţea este timpul în care se formează alegeri decisive pentru restul vieţii. Şi poate şi din această cauză este perioada existenţei în care apar cu putere întrebările de fond: de ce sunt pe pământ? ce sens are a trăi? ce va fi cu viaţa mea? De asemenea: cum se ajunge la fericire? pentru ce există suferinţa, boala şi moartea? ce este dincolo de moarte? Întrebări care devin presante atunci când trebuie să ne măsurăm cu obstacole care uneori par insurmontabile: dificultate la studii, lipsa de muncă, neînţelegeri în familie, crize în relaţiile de prietenie sau în construirea unei înţelegeri de cuplu, boli sau neputinţe, lipsa de resurse adecvate ca o consecinţă a actualei şi răspânditei crize economice şi sociale. Ne întrebăm atunci: de unde să luăm şi cum să ţinem vie în inimă flacăra speranţei?

În căutarea "speranţei mari"

Experienţa demonstrează că nu sunt suficiente calităţile personale şi bunurile materiale ca să asigure acea speranţă pe care sufletul uman o caută constant. Aşa cum am scris în enciclica Spe salvi, politica, ştiinţa, tehnica, economia şi orice altă resursă materială singure nu sunt suficiente pentru a oferi marea speranţă la care aspirăm cu toţii. Această speranţă "poate să fie numai Dumnezeu, care cuprinde universul şi care poate să ne propună şi să ne dăruiască ceea ce, singuri, nu putem obţine" (nr. 31). Iată pentru ce una dintre consecinţele principale ale uitării lui Dumnezeu este evidenta rătăcire care marchează societăţile noastre, cu aspecte de singurătate şi violenţă, de insatisfacţie şi pierdere a încrederii, care des dau în disperare. Clară şi puternică este chemarea care ne vine din cuvântul lui Dumnezeu: "Blestemat este omul care-şi pune încrederea în om, care-şi face dintr-un trup sprijinul său, iar inima şi-o îndepărtează de Domnul. El va fi ca ciulinii în pustiu; nu va vedea fericirea" (Ier 17,5-6).

Criza de speranţă loveşte mai uşor noile generaţii care, în contexte socio-culturale lipsite de certitudini, de valori şi de solide puncte de referinţă, trebuie să înfrunte dificultăţi care apar superioare puterilor lor. Dragi tineri prieteni, mă gândesc la atâţia de aceeaşi vârstă cu voi care sunt răniţi de viaţă, condiţionaţi de o imaturitate personală care este adesea consecinţă a unui gol familial, a alegerilor educative permisive şi libertine şi a experienţelor negative şi traumatice. Pentru unii - şi din păcate nu sunt puţini - ieşirea obligatorie este o fugă alienantă spre comportamente riscante şi violente, spre dependenţa de droguri şi alcool şi spre atâtea alte forme de încurcături tinereşti. Şi totuşi, nici în cel care ajunge să se afle în condiţii grele pentru că a urmat sfaturile unor "învăţători răi" nu se stinge dorinţa de iubire adevărată şi de fericire autentică. Însă cum să vesteşti acestor tineri speranţa? Noi ştim că numai în Dumnezeu fiinţa umană găseşte adevărata sa realizare. Angajarea primară care ne implică pe toţi este pentru aceasta cea a unei noi evanghelizări, care să ajute noile generaţii să redescopere chipul autentic al lui Dumnezeu, care este iubire. Vouă, dragi tineri, care sunteţi în căutarea unei speranţe trainice, vă adresez aceleaşi cuvinte pe care sfântul Paul le adresa creştinilor persecutaţi din Roma de odinioară: "Dumnezeu speranţei să vă umple de toată bucuria şi pacea în credinţă, ca să prisosiţi în speranţă prin puterea Duhului Sfânt" (Rom 15,13). În timpul acestui an jubiliar dedicat apostolului neamurilor, cu ocazia bimilenarului naşterii sale, să învăţăm de la el să devenim martori credibili ai speranţei creştine.

Sfântul Paul, martor al speranţei

Aflându-se cufundat în dificultăţi şi încercări de diferite feluri, Paul îi scria discipolului său fidel Timotei: "Ne-am pus speranţa în Dumnezeul cel viu" (1Tim 4,10). Cum s-a născut în el această speranţă? Pentru a răspunde la această întrebare trebuie să pornim de la întâlnirea sa cu Isus înviat pe drumul Damascului. În acea vreme Saul era un tânăr ca voi, de circa douăzeci sau douăzeci şi cinci de ani, adept al Legii lui Moise şi hotărât să lupte cu orice mijloc împotriva celor pe care-i considera duşmani ai lui Dumnezeu (cf. Fap 9,1). În timp ce mergea la Damasc pentru a-i aresta pe adepţii lui Cristos, a fost orbit de o lumină misterioasă şi s-a simţit chemat pe nume: "Saule, Saule, pentru ce mă persecuţi?". Căzut la pământ, el a întrebat: "Cine eşti, Doamne?". Şi acel glas a răspuns: "Eu sunt Isus, pe care tu îl prigoneşti!" (cf. Fap 9,3-5). După acea întâlnire, viaţa lui Paul s-a schimbat radical: a primit Botezul şi a devenit apostol al evangheliei. Pe drumul Damascului, el a fost transformat în interior de iubirea divină întâlnită în persoana lui Isus Cristos. Într-o zi va scrie: "Ceea ce trăiesc acum în trup, trăiesc prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi s-a dat pentru mine" (Gal 2,20). Aşadar, din persecutor a devenit martor şi misionar; a întemeiat comunităţi creştine în Asia Mică şi în Grecia, parcurgând mii de kilometri şi înfruntând tot felul de peripeţii, până la martiriul de la Roma. Totul din iubire faţă de Cristos.

Marea speranţă este în Cristos

Pentru Paul, speranţa nu este numai un ideal sau un sentiment, ci o persoană vie: Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu. Pătruns intim de această certitudine, va putea să-i scrie lui Timotei: "Ne-am pus speranţa în Dumnezeul cel viu" (1Tim 4,10). "Dumnezeul cel viu" este Cristos înviat şi prezent în lume. El este adevărata speranţă: Cristos care trăieşte cu noi şi în noi şi care ne cheamă să participăm la însăşi viaţa sa veşnică. Dacă nu suntem singuri, dacă el este cu noi, ba mai mult, dacă el este prezentul şi viitorul nostru, de ce să ne temem? Aşadar, speranţa creştinului este a dori "împărăţia cerurilor şi viaţa veşnică drept fericire a noastră, punându-ne încrederea în promisiunile lui Cristos şi sprijinindu-ne nu pe puterile noastre, ci pe ajutorul harului Duhului Sfânt" (Catehismul Bisericii Catolice, 1817).

Drumul spre marea speranţă

Aşa cum într-o zi l-a întâlnit pe tânărul Paul, Isus vrea să-l întâlnească şi pe fiecare dintre voi, dragi tineri. Da, înainte de a fi o dorinţă a noastră, această întâlnire este o dorinţă vie a lui Cristos. Dar vreunul dintre voi ar putea să mă întrebe: Cum pot să-l întâlnesc eu, astăzi? Sau, mai degrabă, în ce mod se apropie el de mine? Biserica ne învaţă că dorinţa de a-l întâlni pe Domnul este deja rod al harului său. Atunci când în rugăciune exprimăm credinţa noastră, chiar şi în întuneric îl întâlnim deja pentru că el ni se oferă nouă. Rugăciunea perseverentă deschide inima pentru a-l primi, aşa cum explică sfântul Augustin: "Domnul Dumnezeul nostru vrea ca în rugăciuni să se exercite dorinţa noastră, aşa încât să fim gata să primim ceea ce el vrea să ne dea" (Scrisori 130,8,17). Rugăciunea este dar al Duhului, care ne face bărbaţi şi femei de speranţă, şi rugăciunea ţine lumea deschisă lui Dumnezeu (cf. Spe salvi, 34).

Faceţi spaţiu rugăciunii în viaţa voastră! A ne ruga singuri este bine, dar şi mai frumos şi folositor este să ne rugăm împreună, pentru că Domnul a asigurat că este prezent acolo unde doi sau trei sunt adunaţi în numele lui (cf. Mt 18,20). Există multe moduri pentru a ne familiariza cu el: există experienţe, grupuri şi mişcări, întâlniri şi itinerare pentru a învăţa să ne rugăm şi astfel să creştem în experienţa credinţei. Luaţi parte la liturgie în parohiile voastre şi hrăniţi-vă cu îmbelşugare din cuvântul lui Dumnezeu şi din participarea activă la sacramente. Aşa cum ştiţi, culmea şi centrul existenţei şi misiunii oricărui credincios şi ale oricărei comunităţi creştine este Euharistia, sacrament de mântuire în care Cristos devine prezent şi dăruieşte ca hrană spirituală însuşi trupul şi sângele său pentru viaţa veşnică. Mister cu adevărat inefabil! În jurul Euharistiei se naşte şi creşte Biserica, marea familie a creştinilor, în care intrăm cu Botezul şi ne reînnoim constant graţie sacramentului Reconcilierii. Apoi cei botezaţi, prin Mir, sunt confirmaţi de Duhului Sfânt pentru a trăi ca prieteni şi martori autentici ai lui Cristos, în timp ce sacramentele Preoţiei şi Căsătoriei îi fac apţi să realizeze îndatoririle lor apostolice în Biserică şi în lume. În sfârşit, Ungerea bolnavilor ne face să experimentăm mângâierea divină în boală şi în suferinţă.

A acţiona conform speranţei creştine

Dacă vă hrăniţi cu Cristos, dragi tineri, şi trăiţi cufundaţi în el, ca apostolul Paul, nu veţi putea să nu vorbiţi despre el şi să nu-l faceţi cunoscut şi iubit de atâţia alţi prieteni şi tineri de vârsta voastră. Devenind discipolii lui fideli, veţi fi astfel în măsură să contribuiţi la formarea de comunităţi creştine impregnate de iubire asemenea celor despre care vorbeşte cartea Faptele Apostolilor. Biserica se bazează pe voi pentru această misiune angajantă: să nu vă descurajeze dificultăţile şi încercările pe care le întâlniţi. Fiţi răbdători şi perseverenţi, învingând tendinţa naturală a tinerilor la grabă, la a voi totul şi imediat.

Dragi prieteni, asemenea lui Paul, mărturisiţi-l pe cel înviat! Faceţi-l cunoscut celor care, tineri de vârsta voastră şi adulţi, sunt în căutarea "speranţei mari" care să dea sens existenţei lor. Dacă Isus a devenit speranţa voastră, spuneţi asta şi altora cu bucuria şi cu angajarea voastră spirituală, apostolică şi socială. Locuiţi de Cristos, după ce v-aţi pus în el credinţa şi după ce i-aţi dat toată încrederea voastră, răspândiţi această speranţă în jurul vostru. Faceţi alegeri care să manifeste credinţa voastră; arătaţi că aţi înţeles cursele idolatriei banului, a bunurilor materiale, a carierei şi a succesului, şi nu vă lăsaţi atraşi de himere false. Nu cedaţi în faţa logicii interesului egoist, ci cultivaţi iubirea faţă de aproapele şi străduiţi-vă să vă puneţi pe voi înşivă şi capacităţile voastre umane şi profesionale în slujba binelui comun şi a adevărului, mereu gata să răspundeţi "oricui vă cere cont de speranţa voastră" (1Pt 3,15). Creştinul autentic nu este niciodată trist, chiar dacă trebuie să înfrunte încercări de diferite tipuri, pentru că prezenţa lui Isus este secretul bucuriei şi al păcii sale.

Maria, Maica speranţei

Modelul acestui itinerar de viaţă apostolică să fie pentru voi sfântul Paul, care a alimentat viaţa sa de credinţă şi speranţă constantă urmând exemplul lui Abraham, despre care a scris în Scrisoarea către Romani: "Sperând împotriva oricărei speranţe, el a crezut că va deveni părintele multor popoare" (Rom 4,18). Tot pe aceste urme ale poporului speranţei - format din profeţii şi din sfinţii din toate timpurile - noi continuăm să înaintăm spre realizarea împărăţiei şi în drumul nostru spiritual ne însoţeşte Fecioara Maria, maica speranţei. Cea care a întrupat speranţa lui Israel, care l-a dăruit lumii pe Mântuitorul şi a rămas, tare în speranţă, la picioarele crucii, este pentru noi model şi sprijin. Mai ales, Maria mijloceşte pentru noi şi ne conduce în întunericul dificultăţilor noastre la zorii strălucitori ai întâlnirii cu cel înviat. Aş vrea să închei acest mesaj, dragi tineri prieteni, însuşindu-mi un frumos şi cunoscut îndemn al sfântului Bernard inspirat din titlul Mariei stella maris, steaua mării: "Tu care, în instabilitatea continuă a vieţii prezente, îţi dai seama că eşti mai mult aruncat încoace şi încolo printre furtuni decât să mergi uscat, ţine privirea îndreptată spre strălucirea acestei stele, dacă nu vrei să fii măturat de uragane. Dacă se ridică vânturile ispitelor şi te împotmoleşti printre obstacolele încercărilor, priveşte la stea, invocă pe Maria... În pericole, în necazuri, în perplexităţi, gândeşte la Maria, invocă pe Maria... Urmând exemplele ei, nu te vei rătăci; invocând-o, nu vei pierde speranţa; gândindu-te la ea, nu vei cădea în greşeală. Sprijinit de ea, nu vei aluneca; sub ocrotirea ei, nu-ţi va fi frică de nimic; condus de ea, nu vei obosi; cu ocrotirea ei vei ajunge la destinaţie" (Omilii în cinstea Fecioarei mame, 2,17).

Marie, stea a mării, condu-i tu pe tinerii din lumea întreagă la întâlnirea cu Fiul tău divin Isus, şi fii tu păzitoare cerească a fidelităţii lor faţă de evanghelie şi a speranţei lor.

În timp ce vă asigur de amintirea mea zilnică în rugăciune faţă de fiecare dintre voi, dragi tineri, din inimă vă binecuvântez pe toţi împreună cu persoanele care vă sunt dragi.

Vatican, 22 februarie 2009

Benedict al XVI-lea

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

* * *

Mesajul Sfântului Părinte pentru Cea de-a XXIV-a Zi Mondială a Tineretului.

lecturi: 7.