Speranţă misionară

Pr. Marius Catrinţaşu a participat în perioada 8 septembrie - 11 octombrie 2008 la un curs de formare misionară în Verona, Italia, în vederea plecării, la 10 decembrie 2008, în Coasta de Fildeş, ca misionar ad gentes. Cu această ocazie ne-a transmis şi impresiile personale în legătură cu perioada de formare, pe care le redăm mai jos.

Utile şi în acelaşi timp necesare, cursurile s-au axat în principal pe formarea umană, autocunoaştere, istorie, geopolitică, spiritualitate misionară, antropologie, filozofie, elemente tradiţionale africane, urmând ca după fiecare săptămână să aibă loc o sinteză şi o verificare.

Pentru două săptămâni am avut fericita ocazie să mă întâlnesc în aceeaşi instituţie cu preoţi din diferite părţi ale lumii, care se pregăteau pentru a lucra în Italia, o bună parte din ei fiind africani. Primul sentiment care m-a încercat a fost unul de teamă, pentru că, deşi sunt exact ca şi noi, îi cunoaştem atât de puţin. Am asistat, de pildă, la o liturghie parţial africană unde am remarcat puterea lor de expresie şi de manifestare culturală. După această scurtă perioadă, plecând în parohii, m-am simţit mai sărac...

De-a lungul orelor de formare misionară am auzit de mai multe ori că Africa e unul din cele mai bogate continente din lume în resurse naturale, dar care, din păcate, este sărăcit, prin folosirea lor în mod eronat şi egoist. Vreau să cred că Africa e un continent puternic pentru că a reuşit să învingă fenomenul sclaviei, care, până acum 100 de ani, era un lucru firesc în multe părţi ale lumii; a învins fenomenul colonizării excesive din partea Angliei, Franţei, Spaniei, Portugaliei etc. Astăzi Africa e un continent liber, dar independenţa câştigată cu mult sânge îi face proprietari, nu suverani.

În a patra săptămână de curs cred că am aprofundat cel mai bine antropologia africană ca urmare a unui incident din timpul cursului. Profesorul Filomeno Lopez, personalitate africană, scriitor, muzician, filozof, cu un stil simplu, dar plin de inteligenţă, a reuşit să transmită acea siguranţă că Africa nu e caput mundi (capătul lumii) şi nu trebuie să avem motive de teamă. Totuşi, discursurile sale erau puţin dure pentru urechile anumitor cursanţi, tributari unei formări occidentale, pur europene. La un moment dat unul din ei a avut o reacţie negativă, plângându-se de modul în care profesorul atingea anumite puncte sensibile. Filomeno a ascultat în linişte toate reproşurile şi apoi a făcut un gest prin care şi-a arătat profunzimea. A luat un pahar gol de plastic şi o sticlă cu apă, s-a îndreptat spre acea persoană şi au băut amândoi din acelaşi pahar, pentru că focul neînţelegerii se stinge întotdeauna cu apă. Apoi, îngenuncheat în mijlocul sălii de curs, a început să se explice, atingând gresia rece cu mâna tremurândă ca şi cum ar fi atins pământul african, şi a cerut iertare dacă a scandalizat pe cineva, demonstrându-ne că nu se sfieşte să spună adevărul, să lupte pentru el, dar să o facă într-un mod în care nici unul din cei prezenţi nu eram capabili să o facem. Atunci am înţeles de fapt că înculturarea presupune şi să accepţi forma de viaţă specifică unui popor, unei persoane care, în spatele pielii negre, ascunde o inimă care, de multe ori, bate mai tare ca a noastră.

Am avut parte de multe mărturii pe parcursul acestui timp binecuvântat atât din partea colegilor cursanţi cât şi din partea episcopilor, preoţilor şi oaspeţilor care ne-au vizitat. Cred că ceea ce este mai important este să fii misionar în credinţă şi om de acţiune în pastoraţie; a fi una cu cei pe care îi evanghelizăm şi a evita politica defectuoasă noi-voi; a şti să ascultăm şi să apreciem prezenţa cuiva în orice moment, pentru că poate fi un moment unic. La fel cum unică a fost şi experienţa acestui curs care m-a determinat să fiu mai conştient ca oricând că fără Dumnezeu nu am nimic de oferit.

Pr. Marius Catrinţaşu

lecturi: 10.