Paul, revoluţionarul

Interviu luat Mons. Romano Penna, profesor de Noul Testament la Universitatea Lateran, de către Renzo Allegri

Din 29 iunie 2008 este în desfăşurare Anul paulin cu manifestări, conferinţe, întâlniri şi celebrări liturgice care se succed în toată bisericile din lume pentru a aminti cei 2000 de ani de la naşterea sfântului apostol Paul, cel mai mare misionar din toate timpurile.

La Roma l-am întâlnit pe Mons. Romano Penna, considerat unul dintre cei mai mari experţi ai vieţii şi operelor lui Paul din Tars. Apostolului neamurilor el şi-a dedicat viaţa de cercetător, de profesor universitar, publicând diferite cărţi care se remarcă prin rigurozitate ştiinţifică şi expunere pasionată, făcută cu un limbaj captivant şi modern.

Sunt fundamentale exegezele sale la diferitele "Scrisori" ale apostolului, îndeosebi trei volume mari despre "Scrisoarea către romani", şi frumoasa sa lucrare "DNA-ul creştinismului".

Pentru cei 70 de ani ai săi, cei mai însemnaţi biblişti din lume au colaborat împreună la redactarea unui volum de 500 de pagini care se intitulează: "Noul Testament: teologii în dialog cultural. Scrieri în onoarea lui Romano Penna la împlinirea vârstei de 70 de ani".

• Profesore, se cunoaşte data exactă a naşterii sfântului Paul?

Penna: Nu. Anul paulin pe care-l celebrăm este fundamentat pe o ipoteză tradiţională conform căreia Paul s-ar fi născut în jurul anului 8 d.C. Dar este vorba numai de o ipoteză. De altfel nu se cunoaşte cu precizie nici data naşterii lui Cristos. După mine, Paul era de aceeaşi vârstă cu Isus.

• Unde s-a născut?

Penna: La Tars, capitala Ciliciei, din părinţi evrei de factură fariseică. "Faptele Apostolilor" îl califică cetăţean roman şi el însuşi spune că era cetăţean roman din naştere. Pentru aceasta, alături de numele iudaic de Saul avea şi numele roman de Paul.

• Aparţinea unei familii bogate?

Penna: Într-o scrisoare a sa, el spune că îşi câştiga traiul confecţionând corturi. În general, în acel timp, copiii învăţau o meserie de la tatăl şi se deduce că tatăl lui Paul se ocupa cu acea muncă. Era vorba de o meserie normală, din popor, care-i permitea să trăiască şi să-şi întreţină familia, nimic mai mult.

• Ce tip de educaţie a primit în familie?

Penna: Părinţii lui Paul erau evrei din diaspora, adică evrei care, constrânşi de persecuţii sau din alt motiv, au emigrat departe de ţara lor, dar care rămâneau fideli faţă de tradiţiile lor. Paul a fost circumcis, educat şi instruit în respectarea legii mozaice. Dar Tarsul fiind un oraş "cosmopolit", atunci când ieşea din casă, copilul respira o atmosferă elenică şi deschisă la diferite culturi. În familie, vorbea ebraica şi aramaica, dar afară vorbea greaca. Deci a crescut cu o mentalitate deschisă. Cel puţin până la vârsta de 12-13 ani.

• Şi după aceea?

Penna: La vârsta aceea s-a mutat la Ierusalim pentru a se dedica total studiului Torei, sub conducerea rabinului Gamaliel cel bătrân, un rabin celebru. Din acel moment, interesul său intelectual s-a oprit exclusiv la Legea ebraică şi la cultura israelită.

• În scrierile lui Paul, sau ale contemporanilor săi, se găsesc aluzii şi date utile pentru a ne face să înţelegem care era aspectul său fizic?

Penna: Avem o descriere fizică a lui Paul, citată des. Spune că era scund, gras, cu picioarele arcuite, cu sprâncenele unite, şi că totuşi semăna cu un înger. Dar este tardivă, de la sfârşitul secolului al II-lea. Iconografia tradiţională îl prezintă cu barbă, chel, dar asta depinde de un modul care s-a impus după secolul al III-lea şi care reprezenta figura filozofului. În a doua Scrisoare către Corinteni, Paul spune că "nu ştie să vorbească" şi unii au propus ipoteza că era bâlbâit. În Scrisoarea către Galateni spune: "Eraţi gata să-mi daţi ochii", şi unii au crezut că avea probleme cu vederea. Eu consider că sunt fraze care trebuie înţelese numai în sens metaforic. Ştim că în viaţa sa a înfruntat nenumărate dificultăţi: privegheri, posturi, frig, trei naufragii, mii de kilometri parcurşi pe jos, a fost bătut cu pietre, de cinci ori a fost biciuit de evrei, de trei ori a fost bătut cu vergi de romani, închis pentru perioade lungi: şi din toate acestea se deduce că avea un fizic excepţional, o voinţă de fier şi o capacitate extraordinară de adaptare.

• Din scrisorile sale se poate deduce temperamentul său?

Penna: Faptul că înainte de evenimentul de la Damasc a exercitat o presiune persecutoare îndârjită faţă de comunitatea creştină spune mult despre temperamentul său înfocat.

El îşi dăduse seama că figura lui Cristos putea pune în criză unele date constitutive ale iudaismului, deci îi persecuta în mod puternic şi dur pe creştini. Ar putea fi asemănat cu un "taliban" al timpului. Dar apoi, după Damasc, a fost marea schimbare.

A continuat să aibă un caracter puternic, care se putea exprima cu tonuri foarte aspre, dure, dar în acelaşi timp adesea cu tonuri foarte afectuoase, dulci, gentile, aproape feminine. El însuşi se aseamănă cu un tată şi chiar cu o mamă. Psihologia lui este una complexă, cu multe aspecte, foarte bogată.

În Scrisoarea către Romani spune clar că trebuie primiţi toţi, trebuie să existe înţelegere cu toţi, trebuie acceptaţi şi cei care gândesc altfel. Există un irenism, un simţ al primirii, al reciprocităţii, care este într-adevăr evanghelic.

• După convertirea pe drumul Damascului ce a făcut?

Penna: A petrecut trei ani în deşert pentru a medita, apoi a fost la Ierusalim pentru a-i cunoaşte pe apostoli şi comunitatea creştină, apoi la Antiohia, unde în sfârşit a primit misiunea oficială de a merge ca să răspândească evanghelia. Antiohia Siriei a fost un oraş foarte important pentru istoria creştinismului deoarece în acel oraş, pentru prima dată, evanghelia a fost vestită păgânilor. Isus nu a predicat niciodată păgânilor, ci numai evreilor. Şi nici apostolii, la început. Acolo, la Antiohia, a avut loc cotitura. Şi de acolo Paul a plecat în prima sa călătorie apostolică.

• Am citit că, în timpul acelei prime călătorii s-a certat, dacă nu greşesc, cu ceilalţi apostoli...

Penna: Au existat divergenţe. Paul avea o personalitate foarte puternică. Şi de către Isus însuşi îi fusese încredinţată o misiune specială, aceea de a duce păgânilor evanghelia. Era un proiect de neimaginat pentru evreii timpului. Şi chiar şi pentru apostoli. Considerau că Isus a venit pentru poporul lui Israel. În timp ce Paul voia să predice păgânilor.

În afară de asta, Paul se afla într-o poziţie delicată. Creştinii îl priveau cu neîncredere, amintindu-şi cu câtă îndârjire au fost persecutaţi de el, evreii îl considerau un trădător, care a părăsit religia părinţilor. A trudit mult pentru a-i face pe primii creştini să accepte ideile sale.

Mai ales convingerea sa că Mântuitorul nu a venit pentru evrei ci pentru toţi. Şi că păgânii, pentru a fi adepţi ai lui Cristos nu trebuiau să se supună tuturor dispoziţiilor din legea mozaică. Şi printre apostoli nu toţi împărtăşeau ideile lui. Şi el se enerva şi-i numea "fraţi falşi". A avut ciocniri şi cu sfântul Petru care, într-un prim moment aderase la ideile lui Paul, dar apoi s-a schimbat radical şi Paul i-a reproşat în mod public.

Oricum, el a continuat să creadă în intuiţiile pe care le-a avut în timpul întâlnirii misterioase cu Isus Cristos pe drumul Damascului. Simţea foarte puternică înlăuntrul său urgenţa de a-i evangheliza pe păgâni. După prima călătorie, a mai făcut altele două, întemeind multe Biserici. La sfârşit toţi apostolii au aderat la intuiţiile sale, convingându-se că Isus a venit pentru mântuirea tuturor oamenilor şi nu numai pentru mântuirea evreilor.

• Care sunt punctele fundamentale ale învăţăturii sfântului Paul?

Penna: Spus în termeni esenţiali, la inima lui Paul şi a paulinismului este libertatea de Lege. Paul învaţă că ceea ce contează în raportul meu cu Dumnezeu, la primul contact nu este morala, ci este harul lui Dumnezeu însuşi, în Isus Cristos. Eu devin drept în faţa lui Dumnezeu nu pentru ceea ce fac "eu", ci pentru ceea ce Dumnezeu a făcut pentru mine în Isus Cristos. Şi credinţa este acceptarea acestui har care-mi este oferit.

Această învăţătură paulină se opune concepţiei conform căreia "eu" construiesc dreptatea mea, sfinţenia mea în faţa lui Dumnezeu. O construiesc cu morala mea, comportamentul meu, etica mea şi respectarea poruncilor. Aceasta este o concepţie destul de răspândită, care pune pe prima poziţie morala. Dar, luată la literă, nu este poziţia corectă.

Există o frază a lui Luther, cu care putem fi de acord, care explică bine conceptul. "Noi nu devenim drepţi făcând lucruri drepte. Dar dacă suntem drepţi facem lucruri drepte". Deci, datul moral şi operativ al acţiunii este secundar faţă de dimensiunea lui "a fi", care este precedentă şi este fundamentală.

"A fi în Cristos" şi a primi bunăvoinţa lui Dumnezeu prin Isus Cristos, face abstracţie de moralitatea mea. Care, tocmai pentru că eu "trăiesc" acel "a fi în Cristos", va fi cu siguranţă în sintonie cu această realitate minunată. Acesta este punctul constitutiv. Acesta este datul luminos al paulinismului.

Al doilea element important al gândirii lui Paul se referă la "identitatea creştină", care este definită nu numai de categorii "juridice" cum sunt dreptate, drept, îndreptăţire, ci şi de categorii "mistice" sau "participatoare". Adică, creştinul este unul care nu numai că stă în faţa lui Cristos cu un act de credinţă, ci "participă" la Isus Cristos însuşi şi trăieşte "în" Cristos.

Între creştin şi Isus se realizează o adevărată participare interpersonală. Creştinul "trăieşte" în Cristos şi Cristos trăieşte în creştin.

Şi acest mod de a fi dă naştere celui de-al treilea punct fundamental al învăţăturii sfântului Paul, "dimensiunea comunitară", aceea pe care însuşi Paul o numeşte Biserică. Pentru el, termenul "biserică" nu are sens abstract, ci se referă mereu la o comunitate concretă, care se află într-un anumit loc. Există Biserica din Corint, cea din Tesalonic, Biserica din Filipi, etc. Noi dăm astăzi termenului "Biserică" un sens "catolic", adică universal. Dar acest concept s-a format după Paul.

El, cu termenul Biserică, înţelegea fiecare comunitate. Şi atribuia acestui termen o "comunionalitate reciprocă" extraordinară. Locul întâlnirii creştinilor era casa, casa privată, unde se adunau pentru cină şi pentru citirea şi explicarea textelor sacre. Deci, comunitatea eclezială avea un cadru domestic. Şi în contextul acestui mod de a trăi s-a format şi s-a dezvoltat definiţia paulină a Bisericii ca "trup al lui Cristos". Acest concept extraordinar este numai al lui Paul. Apoi se discută ce înseamnă fraza că "Biserica este trupul lui Cristos".

Se pune întrebarea dacă înseamnă că este un trup în sensul social al termenului, care aparţine lui Cristos. Sau dacă este însuşi Cristos în trupul său, într-o formă de trup, nu într-o dimensiune socială, ci individuală, mistică. Eu cred că mai ales acest al doilea concept este cel corect. Şi tot în acest cadru al comunitarului, Biserica pentru Paul era total "egalitară". El învăţa că în Cristos nu mai există iudeu, nici grec, nici sclav, nici om liber, nici bărbat, nici femeie. În interiorul acestei comunităţi existau şi adevărate funcţii ministeriale, dar nu erau sacerdotale în sensul ierarhic posterior. Existau prezidenţi, persoane care aveau misiunea de a conduce, de a organiza adunarea şi nimic altceva.

(Zenit, 11 noiembrie 2008)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 34.