Sfântul Scaun rămâne favorabil pentru transplantul de organe

Se reaprinde dezbaterea cu privire la moartea cerebrală ca sfârşit al vieţii.

de Mirko Testa

Referitor la dezbaterea redeschisă recent cu privire la moartea cerebrală, Sfântul Scaun a anunţat că nu a modificat propria poziţie în favoarea transplantului de organe.

Asta a declarat părintele Federico Lombardi, director al Sălii de Presă a Vaticanului, răspunzând la un articol semnat de Lucetta Scaraffa, apărut în "L'Osservatore Romano" (3 septembrie 2008).

În articol, profesoara de istorie contemporană de la Universitatea din Roma "La Sapienza" punea la îndoială, în lumina noilor cercetări ştiinţifice, validitatea criteriilor de moarte cerebrală pentru a stabili decesul unei persoane şi prin urmarea validitatea transplantului de organe.

E vorba, a spus părintele Lombardi, de "un articol interesant şi autoritar semnat de profesoara Lucetta Scaraffia, dar nu poate fi considerat o poziţie a Magisteriului Bisericii".

Luând cuvântul cu privire la acest lucru, însuşi directorul ziarului "L'Osservatore Romano", Gian Maria Vian, a definit articolul profesoarei Scaraffia "o contribuţie autoritară şi interesată la o discuţie importantă despre o chestiune delicată, discuţie care este oportun să se poată dezvolta cu seninătate".

Până în anii '60, tradiţia juridică şi medicală occidentală considera că constatarea morţii trebuia să aibă loc prin încetarea definitivă a funcţiilor vitale: respiraţia, circulaţia, activitatea sistemului nervos.

În august 1968 un Comitet ad hoc, instituit de Harvard Medical School, compus din 13 membri şi prezidat de anesteziologul Henry Knowles Beecher, a propus un nou criteriu de constatare a morţii întemeiat pe o constatare strict neurologică: încetarea definitivă a funcţiilor creierului, definită "comă ireversibilă".

Definiţia morţii a fost schimbată în aproape toate statele americane şi, apoi, şi în cea mai mare parte a ţărilor aşa-numite dezvoltate - numai Japonia a rezistat până în anul 1999 - în timp ce moartea cerebrală a fost acceptată în legislaţia şi în practica medicală a celei mai mari părţi din statele lumii.

Însăşi Biserica Catolică, aşa cum aminteşte Scaraffia, a acceptat definiţia dată de Harvard Medical School, şi de fapt "permiţând transplantul de organe, acceptă în mod implicit această definiţie a morţii, dar cu multe rezerve: de exemplu, în statul Cetatea Vaticanului nu este folosit certificatul de moarte cerebrală".

Astăzi, în Italia, sunt aplicate criterii neurologice care se referă la funcţionalitatea întregului encefal şi prin lege este obligatoriu să se facă examenul electroencefalografic.

Totuşi, începând din anii '80 ai secolului al XX-lea, în lumea ştiinţifică au început să circule perplexităţi şi disensiuni cu privire la validitatea noţiunii de moarte cerebrală.

În decursul anilor, în practica clinică zilnică, s-a asistat apoi la înmulţirea cazurilor în care după încetarea ireversibilă a funcţiilor cerebrale nu urma pierderea funcţionării integrate a organismului supus la măsuri reanimatorii.

În acest sens, Scaraffia aminteşte un caz care a avut loc în anul 1992 şi se referă la "o femeie intrată în comă ireversibilă şi declarată moartă cerebral înainte de a se constata că era însărcinată; atunci s-a decis să se facă în aşa fel încât să continue să poarte sarcina şi aceasta a continuat în mod obişnuit până la avortul spontan".

Adică s-a demonstrat, afirmă profesoara, că "moartea cerebrală nu este moartea fiinţei umane".

"Aceste consideraţii - a comentat Scaraffia - deschid desigur noi probleme pentru Biserica Catolică, a cărei acceptare a luării de organe de la pacienţi morţi cerebral, în cadrul unei apărări integrale şi absolute a vieţii umane, se sprijină numai pe certitudinea ştiinţifică presupusă că ei sunt efectiv cadavre".

Deci, adaugă ea, "ideea că persoana umană încetează să existe atunci când creierul nu mai funcţionează, în timp ce organismul său - graţie respiraţiei artificiale - este menţinut în viaţă, comportă o identificare a persoanei numai cu activităţile cerebrale, şi asta intră în contradicţie cu conceptul de persoană conform învăţăturii catolice, şi deci cu directivele Bisericii în privinţa cazurilor de comă persistentă".

Ioan Paul al II-lea a intervenit de mai multe ori cu privire la această temă: la 29 august 2000, vorbind la Congresul Internaţional al Societăţii de Transplanturi, a subliniat că "încetarea totală şi ireversibilă a oricărei activităţi encefalice", ca şi criteriu de constatare a morţii, "dacă este aplicat cu scrupulozitate, nu este în contrast cu elementele esenţiale ale unei concepţii antropologice corecte".

În substanţă, ceea ce a afirmat şi într-un mesaj la întâlnirea promovată de Academia Pontificală de Ştiinţe în anul 2005, cu titlul "Semnele morţii", era că e admisibilă moral prelevarea organelor numai în cazul în care donatorul este cu siguranţă şi în întregime mort.

(După Zenit, 3 septembrie 2008)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 12.