Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Focșani: Zile de sărbătoare

Sâmbătă, 28 iunie 2008, și duminică, 29 iunie 2008, comunitatea din Focșani a avut ocazia de a trăi momente binecuvântate de Dumnezeu. Sâmbătă a avut loc hramul bisericii "Ss. Petru și Paul", iar duminică Preasfințitul Aurel Percă a venit în parohia noastră pentru a administra Mirul unui număr de 47 de copii și tineri.

Sâmbătă, 28 iunie, la ora 11.00 s-a celebrat o sfântă Liturghie ocazionată de hramul bisericii "Ss. Petru și Paul" din comunitatea din Focșani. Au fost prezenți mai mulți preoți din comunitățile din jurul Focșaniului, mai exact din Decanatul de Vrancea, dar și alți preoți invitați, dar și numeroși credincioși catolici și ortodocși.

Sfânta Liturghie a fost celebrată de pr. Mihai Enășel, fost paroh al comunității din Focșani. Cântările din cadrul sfintei Liturghii au fost animate în mare parte de către corul "Pastorala" din Focșani. Ca și element aparte notăm că ei au interpretat foarte frumos Missa de Charles Gounod. Cuvintele de învățătură de la predică le-a adresat părintele Ioan Tamaș, care a indicat ce reprezintă sfinții Petru și Paul, acești doi stâlpi ai credinței, pentru noi și credința noastră; faptul că ei reprezintă un model și ne întăresc pentru a fi și noi mărturisitori fideli ai evangheliei.

La sfârșitul sfintei Liturghii, părintele paroh și decan Mihai Budău a mulțumit preotului celebrant, pr. Mihai Enășel, și preoților concelebranți pentru participare, arătând astfel legătura ce trebuie să existe și există în Biserică. Apoi a mulțumit și membrilor corului "Pastorala" pentru bunăvoința de a încânta urechile credincioșilor și de a face astfel această sărbătoare mai frumoasă. Mulțumirea s-a îndreptat și spre credincioșii care au binevoit să participe la această sărbătoare a noastră, și i-a invitat pe toți cei prezenți la o agapă frățească la subsolul bisericii.

Duminică, 29 iunie, în sărbătoarea Sfinților Petru și Paul, 47 de copii și tineri au avut de a fi vizitați de Preasfințitul Aurel Percă, episcop auxiliar de Iași, și să primească sacramentul Mirului. După o pregătire îndelungată a venit și momentul mult așteptat: primirea Duhului Sfânt cu darurile sale.

La ora 10.45 credincioși și cei care doreau să primească mirul erau prezenți în fața bisericii pentru a-l întâmpina pe Preasfințitul Aurel care, după ce a ajuns în fața bisericii i-a binecuvântat pe cei prezenți și i-a stropit cu apă sfințită. Preasfințitul Aurel, împreună cu preoții concelebranți și cu cei care urmau să primească Mirul au plecat din fața parohiei în procesiune spre biserică.

Sfânta Liturghie a fost animată prin cântări de către copii și tineri, încurajați desigur de exemplul și îndemnul celor "mari". La predică preasfințitul a arătat ce reprezintă sacramentul Mirului pentru cei prezenți, și ce trebuie să arate ei Bisericii. Duhul Sfânt și darurile sale trebuie să aducă rod în sufletele lor. "Primiți pentru a da mai departe." A urmat lepădarea de păcat și mărturisirea de credință, iar apoi primirea Mirului. Bucuria primirii Duhului Sfânt a fost bine exprimată de chipul lor care era "vesel ca David". Apoi la oferirea darurilor au adus în fața tuturor și au încercat să explice cum au înțeles ei darurile pe care le primiseră cu câteva minute înainte.

Apoi a venit momentul frumos al împărtășanie când toți cei miruiți au primit trupul și sângele lui Isus. La sfârșitul sfintei Liturghii un reprezentant al celor miruiți și-a exprimat bucuria pentru primirea Duhului Sfânt și a mulțumit, în numele celor care au primit Mirul, episcopului Aurel Percă pentru că i-a găsit vrednici de a primi acest sacrament al maturității creștine. Mulțumirea s-a îndreptat și spre părintele paroh Mihai Budău, către cei care i-au pregătit și către cei care au făcut ca această sărbătoare să fie așa de frumoasă.

Dumnezeu să-i binecuvânteze pe acești copii și tineri pentru ca primirea Duhului Sfânt să aducă rod bogat în sufletele lor, și astfel să arate și celorlalți bucuria ce o oferă primirea acestor daruri.

Pr. Daniel-Nicu Butacu

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 29 iunie: Administrarea Mirului în Parohia Focșani


 

lecturi: 23.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat