Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

"Lecturile zilei" și "Gândul zilei"

Începând cu luna februarie 2008 s-au adăugat pe prima pagina a sitului www.ercis.ro două rubrici noi: "Lecturile zile", care redă textele lecturilor de la sfânta Liturghie în întregime, și respectiv "Gândul zilei", un gând de reflecție pentru fiecare zi, preluat din Calendarul "Cinci pâini de orz" 2008, apărut la Editura "Presa Bună".

Aceste rubrici vin să completeze informațiile legate de sfântul zilei și de versetele principale care indică lecturile biblice pe care Biserica le propune pentru fiecare zi după cum urmează: lectura I, luată din Vechiul Testament sau din Noul Testament, însoțită de psalmul responsorial, luat de obicei din Cartea Psalmilor; lectura a II-a, pentru duminici și sărbători, luată din Noul Testament; și fragmentul din una dintre cele patru evanghelii.

Lecturile sfinte prezintă în fiecare zi "cuvântul prin care Dumnezeu se face cunoscut, ne mângâie, ne purifică, ne dă indicații pentru viață, ne eliberează, ne cere colaborare, ne oferă curaj, seninătate, chei pentru a deschide inimi închise, depozitează în noi iubire, putere și bucurie".

Gândul de reflecție reia un verset din textul lecturilor din ziua respectivă, deschizând prin scurta meditație perspective spre lumea lui Dumnezeu.

Marcelin Blaj


 

lecturi: 10.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat