Președintele Senatului României mulțumește papei Benedict al XVI-lea
După solidaritatea exprimată de Biserica Catolică și diferite instituții față de comunitatea românilor din Italia, supusă nedrept la o blamare generalizată, încep să apară și roadele gratitudinii. Agenția Rompres informează miercuri, 13 noiembrie 2007, că președintele Senatului României, Nicolae Văcăroiu, i-a transmis o scrisoare papei Benedict al XVI-lea, în care îi mulțumește pentru mesajul adresat în contextul tensionat al crizei imigranților români din Italia.
Scrisoarea adresată suveranului pontif amintește colaborarea între Biserica Ortodoxă și cea Catolică, precum și "intervenția pozitivă" a Patriarhul BOR, Daniel, legată de subiectul crizei românilor din Italia.
Precizând că asemenea mesaje sunt "firești, obișnuite", președintele Senatului României a specificat că în cazul acesta era o situație specială legată de intervenția papei Benedict, într-un context tensionat, din Italia, "o intervenție salutară pe care - a subliniat N. Văcăroiu - am apreciat-o în mod deosebit".
Corespondentul Rompres, Irinel Mica, amintește că suveranul pontif a făcut apel la toți creștinii să respecte drepturile imigranților pentru că aceasta este calea către conviețuirea între popoare. Papa Benedict al XVI-lea a menționat că relațiile dintre imigranți și o națiune trebuie să se desfășoare în spiritul civilizației, care este rezultatul valorilor spirituale și culturale ale fiecărui popor, ale fiecărei țări.
Radio Vatican (14 noiembrie 2007)
lecturi: 8.