Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

A apărut "Lumina creștinului" pe luna septembrie

Numărul din luna septembrie 2007 al revistei "Lumina creștinului" este al nouălea al acestui an și poartă numărul 213 din anul XVIII al seriei noi.

Luna septembrie este marcată de evenimentul european de la Sibiu: A III-a Adunare Ecumenică Europeană, de aceea pe coperta revistei este prezentată biserica romano-catolică din Sibiu.

Apostolul Paul, numit și "apostolul neamurilor", este subiectul meditației din pagina 2.

"Chemarea Sibiului - Să mergem să luăm lumină" este titlul articolului din paginile 3-4, cu scrisoarea pastorală semnată de PS Petru Gherghel centrată pe eveimentul ecumenic de la Sibiu, completat, la pagina 4, de articolul "Pregătiri pentru Adunarea Ecumenică Europeană".

Anual, în zilele de 14 și 15 august, la nivel diecezan, pelerini din toate colțurile diecezei se adună la Cacica pentru a-i aduce cinstire Maicii Domnului. Articolul din pagina 5 surprinde aspecte de la acest pelerinaj.

Programul vizitei papei Benedict al XVI-lea în Austria și alte detalii despre această țară pot fi citite la pagina 6.

Pr. Claudiu Carteș, primul preot din Dieceza de Iași care a terminat Academia Ecleziastică de la Roma, numit de curând secretar pentru Nunțiatura Apostolică din Coasta de Fildeș, este protagonistul interviului din paginile 7 și 8. La pagina 8 este reprodus integral mesajul de condoleanțe adresat ÎPS Daniel, mitropolitul Moldovei și Bucovinei, și semnat de PS Petru Gherghel, la aflarea veștii morții celui care a fost patriarhul Teoctist.

Viața cardinalului Jean-Marie Lustiger, arhiepiscop emerit de Paris, este prezentată pe scurt în articolul din pagina 9.

Episcopia Romano-Catolică de Iași și Decanatul de Bacău au organizat la 1 septembrie o serie de manifestări religioase și culturale dedicate împlinirii a 400 de ani de la întemeierea Episcopiei Romano-Catolice de Bacău. Amănunte din program au fost prezentate în pagina 10. Pe coloana a treia a aceleiași pagini găsim rubrica "Pentru a citi Scriptura".

Pagina 11, la rubrica "Istorie", prezintă istoricul fostei Episcopii de Bacău.

Ciprian, "primul episcop care în Africa a primit coroana martiriului" este sfântul prezentat la pagina 12, la rubrica "Mesajul sfinților" din această lună.

Seria articolelor dedicate Anului Sfintei Scripturi continuă și în acest număr cu articolul "Răstălmăcirea Scripturilor", la pagina 13.

Pagina "Pentru familii" (pagina 14) cuprinde un fragment dintr-o scrisoare a unui copil către mama din străinătate, sub titlul: "Nimeni nu te poate înlocui".

Paginile 15-16, dedicate copiilor, continuă relatările "Din istoria sacră", iar la pagina 16 continuă rubrica "Așa răspund copiii", în acest număr întrebările fiind despre personajele din Vechiul Testament.

Pagina 17, "Pentru tineri", cuprinde un articol "Școala - cum s-o privim?"

"Biserica de stele" este titlul articolului din paginile 18-19, semnat de cei doi jurnaliști din Iași, Mihaela și Ninel Berneagă, plecați în Africa pentru a culege imagini și impresii despre munca preoților misionari ai Diecezei de Iași care lucrează în Kenya.

Spiritualitatea misionară este surprinsă și în articolul din pagina 20, "Gânduri de misionar", despre întâlnirea dintre pr. Isidor Mârț cu credincioși din Parohia "Sf. Nicolae" Bacău din ziua de 5 august, cărora părintele le-a prezentat aspecte din experiența trăită în misiunea română din Maikona (Kenya).

O selecție de știri cu specific religios, din lumea întreagă și din Dieceza de Iași, pot fi citite în paginile 21-23.

Rubrica "În apărarea sănătății" de la pagina 24 abordează problema alunițelor.

"Poșta redacției" (pagina 25-26) și pagina 27 încheie acest număr al revistei.

Ca de obicei, pe coperta ultimă sunt imagini de la unele din evenimentele desfășurate în Dieceza de Iași în lunile iulie și august.

Majoritatea articolelor din revistă se pot citi și pe acest sit la secțiunea "Bibliotecă".

Vă dorim lectură plăcută!

Ovidiu Bișog


 

lecturi: 34.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat