Djebonoua: "Jeunesse Vacances"
La Djebonoua (Coasta de Fildeș), în perioada 2-3 septembrie, a avut loc încheierea activităților "Jeunesse Vacances". Tema pentru anul acesta a fost: Iubiți-vă unii pe alții așa cum Cristos ne-a iubit pe noi.
Credincioșii catolici din toate comunitățile noastre după ce s-au pregătit mai bine o lună au venit pentru a prezenta rodul muncii lor.
Aproapele este un mesaj de la Dumnezeu, pe care trebuie să-l descoperim. De aceea celălalt trebuie respectat și trebuie să trăim ca niște frați.
Anul acesta ne-am propus să participe numai creștinii catolici: botezați, catehumeni sau simpatizanți. Acest lucru pentru a ne cunoaște mai mult, să ne rugăm împreună, să arătăm celorlalți că suntem o comunitate activă și că prin toate activitățile propuse vrem să-l lăudăm pe Cristos.
Sâmbătă, 2 septembrie, au avut loc finalele la fotbal fete și băieți. Ambele meciuri s-au desfășurat într-un climat de fairplay, în prezența a peste 600 de spectatori. Muzica și comentariul microfonic ne-au însoțit înainte, în timpul și după desfășurarea celor două finale.
Seara, la 21.00, a debutat marele spectacol de noapte, unde diferitele sate au prezentat mai multe activități, precum: teatru, balet, dans tradițional și cor. Atmosfera a fost superbă, spectatorii erau ținuți cu sufletul la gură până la sfârșit (ora 3.00).
Duminică, 03 septembrie, la 8.45, nouă grupuri s-au întrecut în cunoștințe biblice (Evanghelia după sfântul Marcu). Cu toții au demonstrat că au citit întreaga evanghelie și că au reținut multe informații, unii ba chiar au obținut punctaj maxim.
Toți participanții au primit cadouri: mingii, fluiere, cărți de rugăciune, iconițe, statui și mulți biscuiți.
A urmat sfânta Liturghie solemnă, unde cu toții am cerut iertare Domnului pentru inconvenientele exprimate și cele rămase în inimile noastre, i-am mulțumit pentru reușita acestor activități, în cele din urmă am cerut harul lui Dumnezeu pentru ca mărturia dată să ne entuziasmeze și mai mult pe viitor.
A urmat extragerea numerelor pentru tombolă. Premiul cel mare era un CD player. La acest joc au putut participa toți cei doritori să joace indiferent de religie.
Personal cred că mărturia creștină oferită a fost extraordinară. Sunt mândru de progresele făcute de credincioșii din sectorul nostru. Cu siguranță există spațiu și pentru mai bine.
Fie ca Duhul Sfânt să trezească multe conștiințe la cunoașterea lui Dumnezeu și prin aceste activități sportive, culturale și religioase.
Pr. Gabriel Cimpoeșu
lecturi: 10.