Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Săbăoani: Administrarea Mirului

Comunitatea din Săbăoani a fost din nou în sărbătoare în ziua de sâmbătă, 5 august 2006: PS Aurel Percă a conferit sacramentul Mirului la 352 de consăteni mai tineri, dornici să se umple de Duhul Sfânt și să primească ungerea și palma care-i consacră printre cei maturi în credință.

Sărbătoarea a început la ora 9.45, când PS Aurel Percă a fost întâmpinat în centrul satului de către pr. paroh Toma Encuță, însoțit de alți confrați preoți, de oficialitățile comunei, de candidații la Mir, de mulți credincioși și, bineînțeles, de doi tineri care l-au invitat pe episcop să mai guste o dată din pâinea și sarea de acasă.

S-a pornit apoi în procesiune, după care a început sfânta Liturghie, celebrată în biserică, la care, alături de PS Aurel, au mai concelebrat și 20 de preoți.

După omilia în cadrul căreia copii au fost conștientizați de episcop asupra a ceea ce presupune primirea acestui sacrament, a urmat, conform ritualului, administrarea propriu-zisă a Mirului, la care, datorită numărului mare de candidați, au mai fost asociați și prelatul Albert Holenstein și pr. paroh Toma Encuță.

Farmecul aparte al acestei celebrări a fost accentuat atât de corul copiilor care a animat Liturghia și care, însoțit de sunetele mandolinelor, i-a entuziasmat pe toți cei prezenți, dar și de atmosfera specială care a domnit în biserică: îmbinarea dintre îmbrăcămintea modernă a băieților și cea tradițională a fetelor, întâlnirea unui număr atât de mare de părinți și nași proaspăt întorși acasă din toate colțurile lumii, a făcut mai vie actualizarea momentelor de odinioară, în care Duhul Sfânt vorbea unei mulțimi catolice de parți, mezi, elamiți și mulți romani în trecere.

Bucuroși că parohia lor a devenit mai bogată cu 352 de adulți în credință, credincioșii din Săbăoani își continuă rugăciunea tăcută în Cenacol, în așteptarea următoarelor Rusalii de peste doi ani.

Pentru a vizualiza mai multe fotografii de la acest eveniment, puteți accesa situl parohiei www.sabaoani.cnet.ro.

Pr. Mihăiță Blaj


 

lecturi: 17.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat