Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Meditație: Privirea

Doi oameni față în față. Unul va muri peste 10 ore. Celălalt tocmai a spus unui grup adunat în jurul unui foc că nu-l cunoaște pe omul care merge la moarte. "Nu-l cunosc, nu l-am întâlnit niciodată. Vă jur că nu!" Și tocmai atunci a cântat cocoșul salutând răsăritul. Prizonierul, care era dus de la o cameră de interogare spre alta, tocmai trecea prin curte unde focul și trădarea mai mocneau încă. Și l-a privit pe omul care stătea acolo. Doar o privire. Deodată, Petru, cel care era așa de lăudăros și de curajos cu câteva momente în urmă, a luat-o la fugă pe străzile cufundate în liniște să se ascundă. Să se ascundă de sine, dacă ar fi putut. Lacrimi îi șiroiau pe față. Erau fierbinți și amare, spălându-i praful de pe față și sângele de pe suflet.

Această scenă pune o întrebare profundă: Ce este creștinismul, acea religie care a fascinat lumea în ultimii 2000 de ani? În decursul istoriei unii au spus că e un sistem vast de doctrine în care trebuie să credem cu toată inima. Pentru alții creștinismul e un mod de a trăi, ca un fel de filozofie; este a trăi într-o cultură creștină. Cele două definiții sunt incomplete. Scena celor doi oameni confruntându-se în tăcere în curtea palatului ne spune ce este creștinismul. Este, în esență, o relație vie cu o persoană vie. Este întotdeauna o relație a omului răscumpărat cu persoana lui Isus Cristos în credință, încredere, iertare și iubire - în toate felurile care leagă o persoană de alta.

În acest context putem înțelege ce s-a întâmplat în curte. În timp ce Petru stătea la foc, căutând siguranța și respectul uman, jurând fals ca să se bucure de căldură și de acceptare din partea oamenilor, el a rupt relația cu Domnul său. A renunțat la această relație. S-a întors împotriva prietenului său. Și când prietenul s-a întors spre Petru și l-a privit, el și-a dat seama ce făcuse. A văzut ce a aruncat, ce a uitat, ce a negat, ce a trădat. Nu a negat o doctrină, nu și-a făcut de râs cultura. A rănit o relație. Nu i-a mai rămas nimic de făcut decât să alerge clătinându-se, orbit de lacrimile ce-l ardeau, înfricoșat și singur, pentru a nu uita niciodată momentul său de rușine. Peste câtva timp va auzi din nou, pe lac, vocea prietenului său, caldă, convingătoare, vindecându-l: "Simon, fiul lui Ioan, mă iubești?"

Cum putem aplica acest fragment evanghelic în viața noastră? Noi nu am negat o doctrină, nu am ofensat o filozofie, nu ne-am făcut de râs cultura, dar am rupt legătura personală de iubire dintre Isus și noi. Și noi ne-am încălzit la foc, căutând aprobarea lumii și am cumpărat-o cu prețul negării prietenului nostru, Isus Cristos, Fratele și Mântuitorul nostru. Negări ca ale lui Petru și ca ale noastre au întotdeauna patru părți.

Mai întâi, ne punem într-o situație periculoasă. Înainte de toate, Petru nu ar fi trebuit să fie în acel loc. În jurul focului erau adunați oameni dubioși. Numai o persoană cu totul deosebită ar fi putut să reziste în fața grupului de păgâni atât de provocatori. Petru nu a putut rezista. Nici noi nu putem. Și punându-ne într-o situație periculoasă - o companie imorală, prietenia tovarășilor de băut, a celor ce urmăresc materiale pornografice, a celor care iau în râs religia, a celor ce caută numai să urce pe scara socială ori interesele materiale - este primul pas spre negare.

În al doilea rând, apare un moment în care uităm cât de slabi suntem. Dorim așa de mult să fim acceptați, să facem parte dintr-un grup, încât uităm de slăbiciunile noastre. Uităm cine suntem și ne lăsăm descoperiți, fără apărare în fața provocării (a ispitei).

În al treilea rând, întotdeauna apare căderea. În cele din urmă, spunem ceva sau facem ceva care prin natura sa este o trădare a Domnului și prietenului nostru. Luăm drogul, bem paharul, vizionăm filmul, furăm banii, repetăm gluma. Sau, și mai rău, omitem să spunem ceva ori să facem ceva, iar astfel ne dăm consimțământul și răul continuă să se răspândească, fără ca noi să ne opunem.

A patra și ultima etapă este privirea. Întotdeauna, fără excepții, ne apare privirea lui Isus. S-ar putea să treacă mult timp până ne apare și apoi mult timp până o recunoaștem, însă Isus e aproape de noi și ne privește - cu ochi rugători, plini de dor și de iubire. Câteodată privește la noi în momentele noastre de tăcere când ne întrebăm doar în treacăt ce facem cu viețile noastre, ce devenim. Câteodată privește la noi când ne amintim de inocența pierdută,

când ne vedem copilul dus la Botez ori la prima sfântă Împărtășanie, lucruri pe care noi le-am neglijat de prea mult timp. Câteodată privește la noi în viețile noastre distruse: căsătoria noastră ce se destramă, sănătatea care se deteriorează, problemele financiare. Câteodată privește la noi prin ochii închiși ai morții, când experimentăm moartea unui cunoscut pe care l-am îndrăgit sau iubit. Câteodată privește la noi prin prezența unui prieten, prin exemplul unui vecin, printr-un cuvânt al Bibliei. Neașteptat, într-un moment pe care trebuie sa-l prețuim, mai devreme sau mai târziu, Isus ne privește pe toți - când suntem ocupați până peste cap, în mijlocul activităților noastre, când suntem preocupați de carieră, de examene, de ziua de mâine ori doar să facem bani, când ne distrăm sau călătorim - și în acea privire ne spune că ne jucăm cu focul, că înfigem sabia durerii în sufletul său încă o dată, că îl rănim, pe el care este cel mai bun prieten pe care îl avem.

Și dacă acea privire ne ajută să ne deschidem ochii, să vărsăm lacrimi de regret, de rușine și de căință, atunci suntem pe drumul spre un nou răsărit și găsim răspunsul la întrebarea sa: "Petru (Maria, Ionel...), mă iubești?" Și când cu sufletul îndurerat, ori plângând, asemenea lui Petru, Magdalena, Paul, Augustin și a întregii pleiade a pocăiților din istorie, dăm din cap că da, îl iubim, Isus e din nou acolo, nu ca un prieten trădat, ci ca un prieten apropiat, Domnul și eliberatorul. Căci privirea lui Isus, așa cum Petru avea să afle, e o privire plină de dragoste înțelegătoare. Această privire, niciodată uitată, l-a condus pe Petru să bată țărmurile Mediteranei predicându-l pe Isus. Această privire l-a dus pe Petru la Roma unde în anul 64, 30 de ani după acea noapte, un foc izbucnea. Dar în jurul acestui foc, Petru nu l-a mai negat pe Isus, ci l-a proclamat și a murit pe cruce cu capul în jos într-o arenă romană, de data aceasta credincios prietenului său. Și dacă e adevărat că muribunzii își văd viața într-o clipă, atunci cred ca știu ce a văzut Petru în acea noapte: trădarea sa, lacrimile și, mai ales, privirea prietenului său. Puterea acelei priviri l-a adus acum în această ridicolă poziție cu capul în jos și cu lacrimi în ochi. Numai că de data aceasta erau lacrimi de bucurie și de așteptare. Isus, prietenul său, va veni pentru totdeauna cu privirea sa iertătoare și iubitoare, iar curând, foarte curând de acum, nu vor mai fi lacrimi, nici trădări, nici noapte.

Va fi numai Isus privind la el în veșnicie.

(Sursa: William J. Bausch, Story Telling the Word. Homilies and How to Write Them, Twenty-Third Publications, 1998, Mystic, CT, SUA)

Traducere și prelucrare: pr. Lucian Păuleț


 

lecturi: 12.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat