Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Pr. Mihai DiacValea Seacă: Ultimul drum al părintelui Mihai Diac

După șase ani și jumătate de Preoție, părintele Mihai Diac, unul dintre cei 26 de preoți hirotoniți în vara anului 1999, s-a întors la Domnul, acolo de unde acum 33 de ani era trimis în lume. Un drum relativ scurt, dar nu lipsit de semnificație. A murit la 1 ianuarie 2006, în Spania, într-un accident de circulație.

Părintele Mihai Diac (25 septembrie 1972 - 1 ianuarie 2006) a fost și va rămâne în memoria colegilor și a celor care l-au cunoscut ca fiind copilul, tânărul, seminaristul și apoi preotul care folosea foarte des expresia: "Lasă, mă!", lăsându-ne să înțelegem că orice problemă avea o rezolvare. Plin de optimism și de viață avea pentru fiecare un zâmbet și un cuvânt de încurajare.

A intrat în Seminarul din Iași în toamna anului 1991 alături de alți 26 de colegi. În anul 1993 a dat examenul de bacalaureat, iar în toamna aceluiași an a fost admis în anul I, ciclul de filozofie. În anul 1996 a făcut admiterea printre candidații la ordinele sacre, îmbrăcând totodată și haina clericală. În anul 1997 a primit ministerul lectoratului, în 1998 ministerul acolitatului, iar în același an, la sfârșitul anului V, a primit diaconatul în biserica "Sf. Petru și Paul" din Bacău. Un an mai târziu, la 29 iunie 1999, în catedrala din Iași, alături de alți 26 de colegi, primea sacramentul Preoției prin impunerea mâinilor Excelenței sale Petru Gherghel.

Cu această dată lua sfârșit drumul formării din Seminar. Părintele Mihai a fost numit preot colaborator la Parohia Gura Humorului, timp de trei ani, după care a fost transferat la Parohia "Sf. Anton" din Iași, unde a activat doi ani. În anul 2004 a fost trimis în Spania pentru a se îngriji de românii din zona Lleida. A venit însă ziua de 1 ianuarie 2006, prima zi a noului an; părintele Mihai știa că trebuie să-l înceapă celebrând sfânta Liturghie pentru toți cei încredințați grijii lui pastorale. A pornit spre Saragosa, dar nu a mai ajuns. Dumnezeu a hotărât să-l "oprească" la început de an, înainte să ajungă acolo unde îl chema misiunea de preot și păstor. Așa a vrut Dumnezeu!

Părintele Mihai învățase în Seminar că nu noi hotărâm când intrăm în viață și nu noi decidem când ieșim din ea. Dumnezeu le rânduiește pe toate, după voința sa.

La înmormântare, care a avut loc luni, 9 ianuarie, la Valea Seacă (Bacău), au participat PS Petru Gherghel, episcop de Iași, PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iași, PS Anton Coșa, episcop de Chișinău, pr. Ioan Ciuraru, provincialul Provinciei Franciscane "Sf. Iosif", circa 100 de preoți, familia, precum și un mare număr de credincioși. Au fost prezenți și credincioși din parohiile Gura Humorului și Iași "Sf. Anton", unde părintele Mihai a activat ca vicar înainte de plecarea în Spania.

Ceremonia de înmormântare a început la ora 10.30, urmată de sfânta Liturghie și procesiunea până la cimitir.

PS Petru Gherghel, care a prezidat celebrarea înmormântării, a apreciat în mod deosebit slujirea pe care părintele Mihai a împlinit-o cu mult entuziasm și dăruire pentru Cristos, atât în Dieceza de Iași, cât și în cea de Lleida, Spania. Atât credincioșii, cât și preoții de Moldova și Lleida l-au remarcat ca fiind un preot deosebit; mereu cu zâmbetul pe față, disponibil, generos și gata în orice moment să ajute. Biserica întreagă îi este recunoscătoare pentru slujirea sa.

PS Anton Coșa, în cadrul predicii, a subliniat importanța preotului în cadrul comunității de credință, precum și a exemplului pe care acesta este chemat să-l dea. Părintele Mihai a fost un exemplu pentru cei care l-au cunoscut.

La sfârșitul sfintei Liturghii, părintele Juan Mora, parohul părintelui Mihai din Spania, a ținut să prezinte un mesaj din partea Sfinției sale, a comunității pe care o păstorește și pe care a păstorit-o și părintele Mihai, precum și din partea PS Francisc Xaveriu, episcop de Lleida. Din mesaj a reieșit iubirea pe care comunitatea din Spania o poartă părintelui Mihai, precum și durerea pentru plecarea atât de neașteptată din mijlocul lor.

Din partea colegilor a vorbit pr. Felician Tiba care a mulțumit familiei și comunității pentru că l-a oferit clasei (promoției 1999) ca și coleg, iar Bisericii ca preot.

Părintele Mihai va rămâne cu siguranță mult timp în memoria celor care l-au cunoscut. Seninătatea, optimismul și disponibilitatea au fost punctele marcante ale vieții și preoției lui, ce-i drept, scurtă, dar destul cât să arate că Dumnezeu este iubire și că el a fost un instrument al iubirii lui pentru Biserică.

Doamne, nu ne pare rău că l-ai luat. Era dreptul tău! Ne pare bine că, în drumul vieții noastre, l-am cunoscut, l-am apreciat, l-am însoțit, iar acum nu ne rămâne decât să ne rugăm ca să-l faci fericit alături de sfinții tăi în paradis, iar nouă, colegilor săi preoți, și Bisericii întregi să ne dai curaj pentru a merge mai departe.

Să se odihnească în pace!

Pr. Felician Tiba

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 9 ianuarie: Valea Seacă: Ultimul drum al părintelui Mihai Diac.


 

lecturi: 22.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat