Anul pastoral
2024‑2025

Jubileul Speranţei
2024-2026

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iaşi
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitaţiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditaţie


 VIAŢA DIECEZEI 

Iaşi: Cuvânt la prezentarea Cărţii sinodale

Sinodul diecezan, încheiat solemn cu un an în urmă, la aceeaşi solemnitate a Neprihănitei Zămisliri, îşi prezintă astăzi roadele: este Cartea sinodală care adună întreaga muncă desfăşurată pe parcursul a patru azi, începând cu anul 2001, în toate parohiile, în toate comisiile sinodale parohiale şi apoi în cadrul adunării sinodale.

Astăzi Preasfinţitul nostru episcop Petru va pune sigiliul pe această muncă generoasă, realizată în spirit de credinţă, speranţă şi iubire din partea întregii comunităţi diecezane.

O dată cu prezentarea şi promulgarea Cărţii sinodale, Sinodul devine normă de comportament pastoral pentru întreaga noastră dieceză şi pentru slujirea pe care fiecare creştin conştient de misiunea pe care o are în Biserică este ţinut să o aducă, pentru ca într-adevăr Biserica locală de Iaşi - dieceza - să rezulte o Biserică trimisă în misiune la oamenii de azi, care vesteşte misterul lui Cristos, îl celebrează şi-l propune tuturor oamenilor de bunăvoinţă în vederea creşterii împărăţiei lui Dumnezeu.

Textele sinodale pe care le prezentăm astăzi întregii comunităţi diecezane sunt pline de cuvântul lui Dumnezeu şi de învăţătura Bisericii, fiind în concordanţă cu învăţătura Conciliului Vatican II, de la încheierea căruia se împlinesc astăzi 40 de ani, cel mai mare eveniment de har pe care l-a trăit Biserica Catolică în secolul trecut.

Putem spune că învăţătura şi directivele cuprinse în această carte sunt un dar al Duhului Sfânt pentru timpurile noastre, care deschid calea înaintării spre larg în noul mileniu în care este chemată să-şi desfăşoare misiunea Dieceza de Iaşi.

Orientările şi normele sunt rodul ascultării şi intervenţiilor din partea preoţilor, a persoanelor consacrate şi a laicilor din dieceza noastră, care s-au maturizat la nivel parohial, decanal şi apoi în cadrul adunării sinodale.

Sinodul, ca orice altă acţiune omenească, poate avea limite. Totuşi reprezintă actul cel mai autorizat de păstorire a episcopului, rânduit de Duhul Sfânt să păstorească Biserica din Moldova. De aceea trebuie primit ca dar al Domnului, în atitudine de credinţă.

Stilul şi conţinutul

Stilul şi conţinutul Cărţii sinodale sunt diferite în text: abordarea problemelor este prevalent doctrinară, cu fundamentare biblică şi teologică pentru a motiva la o participare mai responsabilă şi mai activă a întregii comunităţi diecezane la opera de reînnoire şi adaptare a pastoraţiei la exigenţele timpurilor în care trăim.

Obiectivele şi normele pastorale prezente în această Carte folosesc un limbaj teologic, arătând obiective spre care trebuie să tindă toţi credincioşii de pe cuprinsul diecezei. Prin urmare dispoziţiile practice şi normele nu sunt formulate într-un limbaj juridic, ci oferă orientări pentru activitatea pastorală şi trebuie observate de toţi. Precizări şi nuanţări ale acestor directive vor apărea într-o Instrucţiune de aplicare a acestor norme, care se va publica ulterior.

Punctele principale care au fost în atenţia Sinodului

De la începutul Sinodului s-a mers pe o schemă axată pe trei aspecte fundamentale care privesc Biserica noastră locală de Iaşi:

1. Biserica Romano-catolică din Moldova: identitate şi misiune.

Angajarea diecezei în evanghelizare şi catehizare care au devenit preocupări constante în ultimul timp; apoi modul de celebrare a liturgiei, înţelegând liturgia ca act de cult prin care îl preamărim pe Dumnezeu în Cristos prin Duhul Sfânt, locul pe care îl ocupă liturgia în viaţa fiecărui creştin şi mai ales cum este celebrată în multiplele sale forme, cu dorinţa unei practici unitare cu privire la celebrarea sacramentelor.

S-a impus tot în această preocupare a Bisericii locale de Iaşi şi angajarea misionară, participarea ei la evanghelizarea popoarelor, rezultând o Biserică ce nu se mulţumeşte să se autoevanghelizeze, ci depăşeşte hotarele ei pentru vesti împărăţia lui Dumnezeu acolo unde nu a ajuns mesajul evangheliei sau în locurile unde "lucrării viei" sunt puţini.

O preocupare deosebită a Bisericii noastre locale este şi dialogul ecumenic: trăind într-un mediu majoritar ortodox, trebuie să învăţăm şi arta dialogului ecumenic, cultivând relaţii cu adevărat frăţeşti; acest lucru cere încă efort din partea noastră, pentru a depăşi orice barieră şi prejudecată în vederea unei adevărată spiritualităţi ecumenice.

2. Un alt sector important pentru dezbaterile sinodale l-au constituit Formele de trăire ale credinţei în Biserica Romano-catolică din Moldova: preoţia, viaţa consacrată, prezenţa laicilor în Biserică şi societate, căsătoria şi familia, la care se adaugă structurile ecleziale diecezane (parohia, decanatul, organismele diecezane cu toate consiliile şi oficiile pastorale).

Ceea ce reiese din Cartea sinodală în ansamblul formelor de trăire ale credinţei în Dieceza de Iaşi este reevaluarea şi reîmprospătarea realităţilor structurale prezente în cadrul ei. Ele sunt pilonii de importanţă enormă pentru faptul că sunt în slujirea lui Dumnezeu şi a realităţilor încredinţă de Dumnezeu oamenilor: activitatea şi viaţa preoţilor, misiunea persoanelor consacrate în dieceză; problema familiei şi căsătoriei şi nu fără motiv, de vreme ce această instituţie a intrat în criză, cu multiplele forme în care se manifestă.

La nivelul conducerii şi coordonării activităţilor pastorale stau structurile diecezane, chemate să devină instrumente preţioase în vederea unei slujiri pastorale eficiente în întreaga dieceză.

3. Al treilea aspect care a fost în centrul preocupărilor Sinodului au fost Sectoare ale activităţii pastorale în Biserica Romano-Catolică din Moldova.

Un imperativ deosebit de urgent care se profilează pentru Biserica locală de Iaşi este preocuparea pentru credincioşii care alcătuiesc această porţiune a poporului lui Dumnezeu, care trăiesc în Moldova şi au nevoie de o asistenţă deosebită: copii şi tinerii, bătrânii şi bolnavii, militarii şi deţinuţii. De asemenea, parte integrantă a comunităţii noastre diecezane sunt şi cei care sunt nevoiţi să meargă în alte ţări pentru motive de muncă. Şi ei au nevoie de o îngrijire pastorală deosebită.

La toată această operă pastorală un loc deosebit revine educaţiei şi instruirii catolice din şcoli, mijloacelor de comunicare socială, intervenţia asociaţiilor de caritate pentru acţiuni concrete în favoarea acestor categorii de credincioşi.

În sfârşit, Sinodul s-a ocupat şi de Bunurile economice şi administrarea lor, ţinând cont că în împlinirea misiunii sale, Biserica se foloseşte şi de bunuri materiale.

Celebrarea Sinodului a fost un adevărat moment de har pentru dieceza noastră. Marea aspiraţie care ne-a însoţit pe tot parcursul Sinodului a fost aceea de a găsi căile mai bune care să-i ducă pe oamenii de azi mai aproape de Cristos. Aceasta este misiunea Bisericii. De aceea am ascultat de glasul lui Isus adresat apostolilor, glas care s-a repetat şi prin vocea papei Ioan Paul al II-lea, când la începutul mileniului trei ne-a încurajat să înaintăm în larg - duc in altum.

La 40 de ani de la acest eveniment de har al Sinodului, Biserica locală de Iaşi se relansează pentru a continua să "înainteze în larg", aruncând mreaja la cuvântul lui Cristos, în spirit de fidelitate reînnoită faţă de evanghelia lui sa şi faţă de magisteriul Bisericii, având drept protectoare pe acest drum pe preasfânta Fecioară Maria pe care o sărbătorim astăzi în Neprihănita ei Zămislire.

8 decembrie 2005, Liturghia de prezentare şi promulgare

Aurel Percă,
episcop auxiliar


 

lecturi: 10.



Urmăreşte ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iaşi
Vaticannews.va


Ştiri din viaţa Bisericii
Catholica.ro


ştiri interne şi externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastoraţie
Profamilia.ro


pastoraţia familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistenţă Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iaşi * Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 26, 700064-Iaşi (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design şi conţinut copyright 2001-2025 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat