Izvoarele: Campus pentru copii
În satul Izvoarele din județul Iași, s-a desfășurat, în perioada 27 iunie - 3 iulie, campusul "Vara împreună".
Aproximativ 150 de copii s-au bucurat de catehezele și de povestea aleasă "Tom, micul orfan handicapat", de cântecele pe care le-au învățat și de jocurile care i-au bine dispus pe toți copiii. Cu ajutorul părintelui paroh și a celor trei animatori de la "Iosefinii lui Murialdo" animatorii din sat au reușit să transmită copiilor pacea lui Cristos. Pe lângă jocurile și cântecele dorite, copiii au învățat să-și facă adevărați prieteni, prietenul cel mai bun pentru toții fiind Cristos.
Rita și animatorii din Izvoarele
* * *

Impresii
Bucuria copilăriei
Noi, copiii din satul Izvoarele, județul Iași, am avut fericita ocazie de a participa la campusul, ce a avut loc în perioada 27 iunie - 03 iulie în parohia din satul nostru. La această activitate numită și "Vara Împreună" am descoperit că Isus este prietenul nostru în aproapele de lângă noi și ne ocrotește în fiecare clipă ușoară sau grea. Scopul acestui campus a fost acela de a ne face cât mai mulți prietenii și să ne apropiem cât mai mult de modelul nostru de prieteni, Cristos prietenul tuturor. Animatorii din sat, în special cei de la "Iosefinii lui Murialdo": Laurențiu, Ciprian și Marius, ne-au ajutat să descoperim că nu punctele de la activitate contează, ci contează să ne facem cât mai mulți prieteni.

Noi toții îi mulțumim lui Dumnezeu pentru că ne iubește atât de mult și Îl rugăm să-i păzească de rău pe toți ce contribuie la descoperirea lui. Fie ca această activitate să nu se stingă niciodată și să rămână mereu prezentă în amintirea noastră ca o bucurie a copilăriei noastre. Sper ca aceste activități să se repete an de an, ca să descoperim noi prieteni și să-i păstrăm pe cei pe care îi avem.
Andreea Martoncă
lecturi: 8.