Instituire de lectori și acoliți
Duminică, 13 martie, la Institutul Teologic "Sf. Iosif" din Iași, în cadrul unei Liturghii solemne, au fost instituiți lectori și acoliți studenții din anii IV și V. Acestea sunt două trepte importante în drumul formării spre Sfânta Preoție. Au fost prezenți PS Aurel Percă, episcop auxiliar al Diecezei de Iași, părintele rector și ceilalți părinți profesori din Seminar, preoți oaspeți, credincioși laici, rude și prieteni ai noilor lectori și acoliți.
În plin an euharistic, duminică au fost instituiți în capela Seminarului diecezan din Iași 23 de noi lectori din rândul studenților teologi din anul IV și 17 acoliți din rândul studenților din anul V. Aceste ministere reprezintă pași importanți în viața acestor tineri, care se pregătesc să devină preoți. Cei care primesc ministerul lectoratului au misiunea de a citi cuvântul lui Dumnezeu în cadrul celebrărilor liturgice, cu excepția Evangheliei, de a anima celebrările liturgice și de a-i pregăti pe credincioși la primirea sacramentelor. Acoliții au misiunea de a se îngriji de altar și de vasele sacre, de a-i ajuta pe preoți și diaconi la celebrările liturgice, în special la sfânta Liturghie, de a distribui sfânta Împărtășanie și de a expune sfântul sacrament. Primirea celor două ministerii reprezintă pași importanți în formarea seminariștilor la sfânta Preoție.
Celebrarea a început printr-o procesiune din sacristie spre altarul din capelă. Viitorii lectori și acoliți au ocupat locurile rezervate lor, în apropierea altarului. Ei erau îmbrăcați cu reverendă și cotă. Între timp, corul institutului, dirijat de profesorul Mihai Bișoc, a intonat "Ecce sacerdos". În capelă erau prezenți mulți dintre părinții candidaților, frați, surori, rude, prieteni, precum și alți credincioși.
Înainte de predică, candidații la treptele lectoratului și acolitatului au fost chemați pe nume, iar ei au răspuns "Prezent". La predică, PS Aurel Percă, pornind de la textul evanghelic proclamat la sfânta Liturghie, text ce prezenta scena învierii lui Lazăr, a vorbit celor prezenți despre importanța credinței noastre în înviere. Viața aceasta, trăită în credință și iubire, reprezintă o pregustare a vieții viitoare. Această credință reprezintă pentru preot ținta, dar și forța a apostolatului său.
A urmat ritul propriu-zis al instituirii noilor lectori și acoliți. După ce aceștia au îngenuncheat, episcopul și-a impus mâinilor asupra lor și l-a implorat pe Duhul Sfânt, care să le dea puterea exercitării acestor ministere. Apoi, rând pe rând, fiecare a venit și a îngenuncheat în fața episcopului, care a înmânat lectorilor lecționarul, acoliților potirul și patena. Fiecare a răspuns "Amin".
Au urmat rând pe rând celelalte părți ale Liturghiei. La Împărtășanie, noii lectori și acoliți s-au împărtășit sub ambele specii.
La finalul celebrării, PS Aurel Percă a transmis un cuvânt din partea PS Petru Gherghel și a ÎPS Ioan Robu. Aceștia i-au felicitat pe seminariști pentru acest pas din viața lor, i-au încurajat pe mai departe în drumul spre sfânta Preoție și i-au asigurat de rugăciunea lor.
Iată ce au declarat câțiva dintre cei care au primit aceste ministere:
"Cu o seară înainte de a fi instituit lector mă gândeam că totul va trece repede și că praful uitării se va așterne cu iuțeală peste «amin-ul» care trebuia să-l zic a doua zi. Însă, în momentul rostirii consimțământului, mi-am dat seama că lectoratul nu e decât un punct de plecare, ce mă angajează la cunoașterea, aprofundarea și meditarea asiduă a cuvântului lui Dumnezeu, nu pentru o zi, nu pentru o lună, ci pentru tot restul vieții mele". (Bălan Ioan)
"Faptul că am fost instituit lector este un semn de mare încredere ce mi s-a acordat și sper că, inspirat de cuvântul lui Dumnezeu și lăsându-mă pătruns de el, voi continua itinerarul către sfânta Preoție". (Adam Lucian)
"«Prezenți suntem, o Doamne, să-ți vestim cuvântul!». A fost o zi de har și de bucurie pentru mine, care am fost instituit lector și acreditat de către Biserică pentru a vesti cuvântul lui Dumnezeu. Acest «cuvânt» l-am primit în sufletul meu și el m-a transformat, umplându-mă de bucuria de a-l transmite mai departe tuturor, căci, într-adevăr, «cuvântul lui Dumnezeu este viu, plin de putere și mai ascuțit decât o sabie cu două tăișuri»". (Gabor Adrian)
"Acolitatul reprezintă un moment important în drumul meu spre sfânta Preoție. Acest minister, primit tocmai când Biserica celebrează anul euharistic, mă angajează mai mult și mă face să mă implic tot mai mult și mai responsabil în slujirea lui Isus euharisticul". (Sabău Marius)
"Am trăit o mare bucurie, izvorâtă atât din apropierea de ultimul pas al formării, ca încununare a multor eforturi de pregătire, cât mai ales din noul mod de angajare în slujba oamenilor, contribuind, în felul meu propriu, la înfăptuirea comuniunii ecleziale. A-l putea oferi pe Cristos oamenilor prin Împărtășanie și expunerea sfântului sacrament, a fi instrumentul comuniunii de iubire, este ceva deosebit". (Sescu Florin)
Au primit ministerul lectoratului studenții din anul IV: Adam Lucian din Parohia Nicorești (Bahna), pentru Dieceza de Iași; Adochiței Iulian din Parohia Tărâța, pentru Arhidieceza de București; Balan Ioan din Parohia "Sfântul Anton" (Huși), pentru Dieceza de Iași; Blăjuță Adrian din Parohia Răducăneni, pentru Dieceza de Iași; Bortă Ștefan din Parohia Lespezi (Gârleni), pentru Dieceza de Iași; Bulai Adrian din Parohia Gioseni, pentru Dieceza de Iași; Bulai Liviu-Marian din Parohia "Inima Neprihănită a Mariei" (Roman), pentru Arhidieceza de București; Dascălu Cornel din Parohia Pârgărești, pentru Dieceza de Iași; Dăncuță Laurențiu din Parohia "Fericitul Ieremia" (Bacău), pentru Dieceza de Iași; Fechetă Paul din Parohia Adjudeni, pentru Dieceza de Iași; Gabor Adrian din Parohia Iugani, pentru Dieceza de Iași; Gabor Eusebiu din Parohia Satu Nou (Bâra), pentru Arhidieceza de București; Gal Cristinel din Parohia Pildești, pentru Dieceza de Iași; Laslău Ciprian din Parohia "Sfânta Cruce" (Bacău), pentru Dieceza de Iași; Medveș Petru din Parohia Adjudeni, pentru Arhidieceza de București; Mihai Romeo din Parohia Berzunți (Turluianu), pentru Dieceza de Iași; Pal Sergiu-Alin din Parohia "Sfânta Tereza" (Roman), pentru Arhidieceza de București; Păduraru Eduard-Emilian din Parohia Gioseni, pentru Dieceza de Iași; Robu Emil-Ioan din Parohia Săbăoani, pentru Arhidieceza de București; Savin Mihai din Parohia "Sfântul Anton" (Iași), pentru Dieceza de Iași; Sociu Romică din Parohia "Sfântul Nicolae" (Bacău), pentru Dieceza de Iași; Stoica Sergiu-Doru din Parohia "Sfânta Tereza" (Roman), pentru Dieceza de Iași; Trișcă Gabriel din Parohia "Sfânta Tereza" (Roman), pentru Dieceza de Iași.
Au primit ministerul acolitatului studenții din anul V: Adam Marius din Parohia "Sfântul Nicolae" (Bacău), pentru Dieceza de Iași; Andrei Ciprian din Parohia Gherăești, pentru Dieceza de Iași; Balint Iosif din Parohia Săbăoani, pentru Arhidieceza de București; Balint Vincențiu din Parohia Slobozia (Boghicea), pentru Arhidieceza de București; Bișoc Ciprian din Parohia Șcheia, pentru Dieceza de Iași; Bișog Petru din Parohia Răducăneni, pentru Dieceza de Iași; Catrințașu Marius-Gabriel din Parohia Slănic-Moldova, pentru Dieceza de Iași; Dăncuț Petrică din Parohia Gherăești, pentru Dieceza de Iași; Diac Cristian din Parohia Valea Seacă, pentru Dieceza de Iași; Fărăoanu Adrian din Parohia Tămășeni, pentru Dieceza de Iași; Măriuț Felix din Parohia Cleja, pentru Dieceza de Iași; Mărtinaș Ioan din Parohia Pildești, pentru Arhidieceza de București; Nedelciu Claudiu din Parohia Săbăoani, pentru Dieceza de Iași; Roca Felix-Marius din Parohia "Sfânta Cruce" (Bacău), pentru Dieceza de Iași; Sabău Marius din Parohia Gioseni, pentru Dieceza de Iași; Sescu Florin-Petru din Parohia Săbăoani, pentru Dieceza de Iași; Tamaș Petru-Sebastian din Parohia Gherăești, pentru Dieceza de Iași.
Petru Tamaș
lecturi: 123.