Vizită pastorală în Parohia Gioseni
În zilele de 12 și 13 martie, episcopul Petru Gherghel a făcut vizita pastorală în Parohia Gioseni. Vechimea comunității datează de sute de ani în negura istoriei. Vestigiile primei biserici s-au găsit în curtea actualei mănăstiri, iar astăzi este a cincea biserică catolică ridicată de credincioșii locului în anul 1987 sub conducerea râvnicului paroh, pr. Vasile Rediu. Parohia Gioseni numără în prezent 744 familii cu 2.562 de credincioși. Activitatea pastorală este condusă de părintele paroh și decan Vasile Rediu, fiind ajutat îndeaproape de vicarul parohial, pr. Sergiu Antal.
Sâmbătă, la ora 16.15, episcopul a fost întâmpinat în fața bisericii de un mare număr de copii, tineri și credincioși. După ce le-a mulțumit pentru primirea călduroasă, a recitat împreună cu ei "Rugăciunea de consacrare la inima neprihănită a sfintei Fecioare Maria" de la Sinodul diecezan. A urmat recitarea Rozariului de către episcop împreună cu toți copiii, tinerii și credincioșii prezenți, iar în timpul sfintei Liturghii, alături de alți preoți, Preasfințitul a stat la dispoziția celor care au dorit să se spovedească.
Duminică, Preasfințitul a prezidat sfânta Liturghie a copiilor, iar după Liturghie a rămas să-i întâlnească pe copii. După ce i-a felicitat și încurajat, episcopul a încredințat fiecărui copil câte o imagine și i-a îndemnat pe toți copiii, care sunt "primăvara Bisericii, florile Bisericii", ca, prin rugăciunea lor, să contribuie la statornicirea păcii în lumea de astăzi și la însănătoșirea grabnică a Sfântului Părinte papa.
A urmat sfânta Liturghie pontificală, la care au participat foarte mulți credincioși. Episcopul i-a invitat pe toți "să formeze o familie care să-l mărturisească pe Cristos fără încetare, chiar și în aceste timpuri așa de tulburi".
După-amiază, păstorul diecezei a vizitat mănăstirea și grădinița surorilor din Congregația "Surorile Milostive ale Sfântului Carol Borromeu"; aici sunt trei grupe de copii care se bucură de slujirea adusă de surori. După această vizită, un moment deosebit l-a constituit întâlnirea cu copiii care participau la ora de cateheză, condusă de sora Emanuela și părintele vicar.
Vizita pastorală s-a încheiat cu celebrarea Căii sfintei cruci, prezidată de Preasfințitul Petru Gherghel. După sfânta Liturghie, episcopul a mulțumit pentru credința și participarea credincioșilor la celebrările care au avut loc cu ocazia vizitei canonice și și-a exprimat speranța că Parohia Gioseni va continua să fie o comunitate vie în cadrul marii familii a Diecezei de Iași.
Pr. Mihai Pătrașcu
lecturi: 123.