Sărbătoare Scout
Ziua Scout (22 februarie, ziua de naştere a fondatorului Robert Baden Powell) a fost sărbătorită într-un mod deosebit: comunitatea Scout a fost alături de cei 20 de membri noi, care au depus promisiunea în faţa lui Dumnezeu şi a familiei Scout.
Ceremonia a avut loc la biserica "Sf. Cruce" din Bacău, în cadrul Liturghiei de la ora 12.00, prezidată de pr. Sorin Bereş, fiind prezent şi pr. Augustin Puşcaşu, din Adjudeni, precum şi aproximativ 200 de scoutişti din zece centre: Bacău "Sf. Cruce", "Sf. Petru şi Paul", "Fericitul Ieremia", Piatra Neamţ, Focşani, Adjudeni, Hălăuceşti, Iaşi, Nicolae Bălcescu, Stufu.
Cu ocazia zilei de reculegere organizată de pr. Sorin Bereş la Mănăstirea Carmelită din Luncani, cei patru scoutişti din Iaşi şi cei 16 din Stufu au avut posibilitatea de a conştientiza pasul important pe care urmau să-l facă.
Părintele i-a provocat la o autoevaluare, prezentându-le trei tipuri de tineri:
- tânărul de tip "deşert": nu există viaţă, vegetaţie, domină păcatele, ispitele acceptate şi obişnuinţele rele;
- tânărul "pajişte": lipsesc copacii, fructele; viaţa e plină de lucruri frumoase, dar şi de multă mediocritate, tinerii nehotărâţi;
- tânărul "oază": cei care îl iubesc pe Domnul bucuriei şi tot ce este adevărat, folositor, drept, pur, onest, tot ce e virtute şi merită laude.
Scoutul are nevoie de persoane de tip "oază", bazându-se pe datoria faţă de Dumnezeu, faţă de aproapele şi faţă de noi înşine, incluse în legea Scout.
Duminică a fost un prilej de angajare şi reangajare responsabilă din partea scoutiştilor prezenţi.
Ceremonia s-a încheiat cu binecuvântarea dată de părintele Bereş. Sfinţia sa ne-a amintit că promisiunea depusă nu este pentru o zi, ci pentru toată viaţa, şi că în această misiune dificilă îl avem alături pe Cristos.
Alina Afloarei
lecturi: 123.