Bucureștiul are un episcop auxiliar
Vineri, 31 octombrie, Sanctitatea sa papa Ioan Paul al II-lea a numit episcop auxiliar al Arhidiecezei Romano Catolice de București pe părintele Cornel Damian, vicar general și paroh al Parohiei "Preasfântul Mântuitor", cu titlul de episcop titular de Iziriana. Numirea a fost făcută publică, vineri, 31 octombrie, ora 12.00, ora Romei.
Monseniorul Cornel Damian s-a născut din părinți greco-catolici la 8 mai 1960, la Jibou, în Eparhia de Maramureș. Petru că familia lui s-a mutat la Drobeta Turnu Severin, iar Biserica Greco-Catolică trăia în clandestinitate, tânărul Cornel Damian a fost format în Biserica Romano-Catolică, începând cu catehismul în parohie până la seminarul teologic.
După studiile de filozofie și teologie la Seminarul din Iași, Cornel Damian a fost hirotonit preot la 22 iunie 1986, la București, aparținând clerului arhidiecezan de București.
A fost vicar la Cioplea (1986-1987) și paroh la Parohia "Sfânta Cruce" în București (1987-1998), unde a construit biserica nouă. În același timp a fost profesor de teologie morală la Institutul Teologic pentru Laici "Sfânta Tereza" din București (1994-1998). A făcut studii de drept canonic la Facultatea de Drept Canonic din cadrul Universității Pontificale Gregoriane (1998-2002). Începând cu toamna anului 2002 este paroh la "Preasfântul Mântuitor" (Biserica Italiană) din București, profesor de drept canonic și vicar general al Arhidiecezei de București.
lecturi: 123.