Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 
Patru parohii în sărbătoare

Sâmbătă, 8 iunie, și duminică, 9 iunie, atât Preasfințitul Petru Gherghel, episcop de Iași, cât și episcopul auxiliar, Aurel Percă, au oferit mirul în patru parohii. Preasfințitul Petru Gherghel a fost prezent în două parohii situate între Bacău și Onești, respectiv Berzunți și Stufu, iar Preasfințitul Aurel Percă a vizitat parohia Focuri, jud. Iași și Cireșoaia, jud. Bacău.

Mirul la Focuri.

Această Parohie, constituită din trei sate (Focuri, Fântânele Vechi și Fântânele Noi, este situată în nordul județului Iași, și are o comunitate destul de mică. Satele acestea s-au format în prima parte a sec. XX, de către oameni din zona Roman, care au fost împroprietăriți cu pământ aici. Biserica este foarte nouă, construită recent de către fostul paroh, Pr. Ioan Bejan.

Chiar dacă la sosirea episcopului ploua abundent, sărbătoarea a avut mult farmec. Comunitatea de aici, fiind mai izolată, trăia din plin bucuria întâlnirii cu episcopul. Au impresionat copiii care cântau dezinvolt și plini de bucurie. Au primit pe Sfântul Duh, în sacramentul mirului, 33 de copii. Părintele paroh, Iosif Mărtinaș, i-a mulțumit episcopului, împreună cu copiii miruiți și cu întreaga comunitate, pentru darul împărțit la Focuri, Duhul Sfânt, iar episcopul i-a încurajat, cu zâmbetul său specific, să continue a fi creștini buni și demni.

Mirul la Berzunți.

Mergând de la Bacău spre Onești, pe partea dreaptă sunt câteva comunități catolice. Printre acestea este și Berzunți, un sat cu istorie și cu vechi tradiții. La intrarea în sat, Preasfințitul Petru Gherghel a fost întâmpinat de mulți tineri călare pe cai, iar la biserică se vedea bucuria mulțimii care primea vizita păstorului. La liturghie, părintele paroh, Robert Matei, a dat mărturie despre vrednicia celor peste 70 de copii care au primit mirul. Preasfințitul a insistat asupra faptului că și această comunitate, chiar dacă este mai mica, este mereu în inima și în rugăciunile Preasfinției Sale. Și o curiozitate: un tânăr din Berzunți a prezentat celor prezenți un vechi cântec tradițional păstoresc interpretat la bucium. (vezi foto).

Mirul la Stufu.

A doua zi, duminică, Preasfințitul Petru Gherghel a fost prezent în parohia Stufu (vecină cu Berzunți). La ora 9.00 dimineața, a avut loc o primă celebrare într-o filială, la Verșești, unde au primit mirul 19 copii. E o filială mică, dar se poate mândri cu o biserică nouă si foarte frumoasă. La ora 11.00 a urmat liturghia de la Stufu. După o primire foarte solemnă, Preasfințitul a fost salutat de parohul comunității, părintele Augustin Benchea. Vremea deosebit de frumoasă, a permis celebrarea în aer liber. La Stufu au fost miruiți 57 de copii. Cuvântul Preasfințitului a fost unul de îmbărbătare și de încurajare. I-a asigurat pe creștinii de aici de grija și de iubirea sa de păstor. Pe chipul tuturor se putea citi o bucurie deosebită: a celor miruiți pentru sacramentul primit, al celor mari pentru vizita episcopului, și a episcopului pentru că era înconjurat cu dragoste de o comunitate de oameni simpli, dar buni și sinceri.

Mirul la Cireșoaia.

Pe drumul ce urcă spre stațiunea Slănic Moldova, între munți, se afla o frumoasă comunitate catolică: Cireșoaia (numele vechi era Sfânta Ana). Este o comunitate mare, unde paroh este de puțin timp părintele Petru Beșleagă. În jurul orei 10.30 intra solemn, într-un sat gătit de sărbătoare, preasfințitul Aurel Percă. Ajuns la biserică, după salutul părintelui paroh, a urmat o liturghie deosebit de frumoasă. Au fost prezenți foarte mulți preoți din zonă, din decanatul de Onești. Au fost miruiți 130 de copii. Mulțimea de copii, costumele specifice, cântările răsunătoare, numărul mare de preoți, chiar și soarele strălucitor, au contribuit la măreția solemnității. Preasfințitul Aurel Percă, încântat de frumusețea sărbătorii, a transmis salutul Păstorului Diecezei, Preasfințitul Petru Gherghel, iar apoi a cerut celor miruiți să fie cu adevărat mărturisitori fideli ai credinței lor. Apoi l-a felicitat și i-a mulțumit părintelui paroh pentru pregătirea unei așa minunate sărbători.

Mai multe fotografii de la aceste evenimente sunt disponibile în secțiunea Album foto.

Pr. Iosif Dorcu
 


lecturi: 123.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat